Semnele de infidelitate sunt greu de depistat într-o relaţie normală. Într-o relaţie la distanţă lucrurile se complică şi mai tare, de aceea este important…
… să înveţi să-ţi asculţi intuiţia. Desigur, între intuiţie şi paranoia nu este decât o linie fină… Poţi avea oare încredere totală într-un bărbat care se află la sute de kilometri distanţă de tine şi care, practic, este liber să facă ce vrea el?
Iată cum îţi poţi da seama că iubitul te înşală, dacă aveţi o relaţie la distanţă!
Te caută des o perioadă, după care nu mai primeşti niciun semn de la el: înseamnă că are şi alte preocupări în afară de tine şi, uneori, pur şi simplu nu simte nevoia să îţi audă vocea. De aici şi până la infidelitate nu este decât un pas! Scuzele cum că a fost prea obosit, a adormit şi a uitat să te sune nu sunt decât poveşti de adormit copiii.
Uită ce îi povesteşti: atunci când eşti cu adevărat îndrăgostită tinzi să ţii minte fiecare cuvânt pe care îl rosteşte partenerul. Dacă remarci că te întreabă ceva ce tu i-ai mai povestit şi că uită lucruri esenţiale despre tine, înseamnă că nu este prea implicat în discuţiile voastre. Ori dacă nu vă vedeţi şi vorbiţi doar la telefon, ar trebui să fie numai urechi la ce îi spui.
Şi-a format obiceiul de a te suna la oră fixă şi nu este de găsit în rest: cel mai probabil are viaţa lui în care tu nu exişti şi îşi aduce aminte că este implicat într-o relaţie doar într-un anumit interval oral. Dacă insistă să aveţi „tradiţia voastră”, de a vorbi doar la ora X, înseamnă că este un tip ocupat… cu altcineva.
Este tot mai reţinut când vorbiţi la telefon: nu îţi mai pune atâtea întrebări şi nu îţi mai povesteşte ce a făcut peste zi cu lux de amănunte. Totodată, nu strică să-l suni la o oră mai târzie. Dacă doarme cu altcineva, cel mai probabil îşi va închide telefonul sau îl va da pe silent.
Nu mai face planuri să vă vedeţi şi nu îşi mai dă interesul: dacă o altă femeie i-a captat atenţia, cel mai probabil nu va mai investi prea multe în relaţia cu tine. Vei remarca totodată că încearcă să scurteze timpul pe care îl petrece vorbind cu tine la telefon sau pe internet.
Devine tot mai ostil şi mai ocupat: atunci când vorbiţi se va plânge că este ocupat şi va avea o atitudine defensivă dacă îi reproşezi că vorbiţi tot mai rar.
Dă click şi află 20 de semne subtile că te înşală iubitul!
Foto: Shutterstock