La începutul relaţiei sunteţi amândoi îndrăgostiţi şi nu vă puteţi închipui să nu faceţi sex. Într-o căsnicie de lungă durată, însă, lucrurile nu mai stau chiar aşa, iar viaţa sexuală devine mai monotonă. Mai mult, dacă mai aveţi şi copii, cu atât mai mult nu îţi mai stă mintea la partidele de amor. Uite ce scuze năstruşnice am adunat:
„După serial, te rog” – La un moment dat în viaţă, unele femei ar alege aproape orice în detrimentul intimităţii cu partenerul de viaţă. Ca de exemplu, nu poate rata niciun episod din serialul preferat pentru a satisface nevoile iubitului.
„Mă trezesc devreme” – Se pare că unele femei trăiesc cu impresia că o partidă de sex ar dura o veşnicie şi aşa pierd multe ore în care, de fapt, ar putea dormi. Totuşi, aţi putea „programa” puţină intimitate în cuplu mai devreme, astfel că aveţi timp destul să vă şi odihniţi.
„Mi-e prea somn acum, facem dimineaţă” – E o scuză acceptabilă, având în vedere că e oferită şi o alternativă.