Scrisoarea de dragoste trimisă de Ștefan Bănică Jr. către Nadia Comăneci: „Ce să fac dacă te iubesc?”

.

Ștefan Bănică Jr. și Nadia Comăneci au trăit o frumoasă poveste de dragoste în tinerețe, însă relația celor doi a fost întreruptă brusc. Se pare că artistul era foarte îndrăgostit de gimnastă sau, cel puțin, asta reiese din scrisorile sale de dragoste pe care i le trimitea Nadiei Comăneci.

Ștefan Bănică Jr. , în vârstă de 51 de ani, și Nadia Comăneci, 57 de ani, s-au iubit la sfârșitul anilor 80, cu puțin timp înainte ca sportiva să ia decizia definitivă de a fugi din țară. Pentru că în acele vremuri comunicarea era dificilă, mai ales că telefonul Nadiei era ascultat, singura variantă și cea mai la îndemână erau scrisorile. Iată ce-i scria Ștefan Bănică Jr. iubitei sale, Nadia Comăneci: „Ce să fac dacă te iubesc? Greşeala e de ambele părţi. Eu sunt nerăbdător şi vreau totul, iar tu te complaci. Nu ştiu ce să-ţi scriu. Nu trebuie să rişti, dar de vorbit şi văzut tot se poate. Ţine minte! Dar totul trebuie să fie pus la punct. Dacă vrei, că văd că o scalzi (nici la telefon nu mai vorbeşti că… dormi). Vorbim prin Adi (…) Zi clar că nu vrei. Aşa mă enervează chestia asta la tine de mor. Zi cu gura ta stop şi stop va fi. Zi pe bune ‘Bă, ori nu te mai iubesc, ori mi-e frică. Sunt multe probleme aiurea în toată povestea asta. Eu îmi dau seama că vrei să se termine, dar partea hazlie e că vreau să aud din gura ta. Nu te costă nimic. … Pune mâna şi scrie tot ce e cu securiştii ăştia, ce se întâmplă, de cine să mă feresc, scrie! Dau ortul popii sau iau bătaie, da măcar să ştiu pentru ce. Poţi să dai şi tu un telefon că nu-ţi cade mâna”.

Se pare că la acea vreme Nadia Comăneci avea o relație cu Nicu Ceușescu, motiv pentru care era urmărită pas cu pas: „Prin 1987, când Nadia era şi cu Nicu (n.r. – Ceauşescu), dar şi cu Ştefan Bănică junior, a ieşit un scandal uriaş la restaurantul „Odobeşti” din Bucureşti, că aflase Nicuşor că Nadia rămăsese însărcinată cu Bănică jr. Aşa că a trimis gărzile de corp, care au „rezolvat” situaţia. Securiştii lui Nicuşor au venit peste Bănică jr şi i-au dat o bătaie cruntă. Săracul de el, era plin de sânge, la Odobeşti, că acolo cânta taică-su şi venise la el în vizită cu George Mihăiţă. Nadia a făcut avort imediat”, – a declarat în trecut Constantin Panait, omul care a organizat fuga Nadiei, pentru Libertatea.

Despre posibila sarcină a Nadiei Comăneci, Ștefan Bănică scria: „Vezi că ţi-am trimis o carte special pentru problema noastră. Scrie acolo tot ce trebuie să faci în fiecare lună. Păcat că e în engleză dar te descurci tu. Acum e momentul. După 2-3 luni, degeaba nu se mai poate face nimic. Te iubi”.

Legat de toate aceste zvonuri, Nadia Comăneci a declarat recent, într-un interviu acordat Andreei Esca, la Europa FM: „Sunt poveşti bâjbâite. Dacă ai avut o prietenie cu cineva… încep ei să creeze o poveste aşa frumoasă care să sune bine. Am avut şi eu prieteni, dar… nu făceam nimic ieşit din comun, decât să ieşim la un film, la un magazin, să te plimbi pe stradă sau să te plimbi în parc. Am fost prieteni, e adevărat”.

Sursă foto: Instagram, Libertatea

    
Vedete din Romania Vedete internationale