4 scenarii de sex ca să-ţi încingi iarna

.

E o certitudine! Iarna asta ori e fierbinte, ori nu mai e deloc! Dacă pentru afară ne dorim ceva zăpadă, pentru dormitor ne dorim altceva…

Şi dacă asemenea rezoluţii sexuale ne tot umblă prin minte, să vedem ce putem face ca să condimentăm atât de tare iarna asta încât s-o transformăm într-una fierbinte, fierbinte de tot… în aşternuturi!

Camera de hotel

Dacă locuiţi împreună, transformaţi pentru o zi relaţia voastră în una clandestină, parcă interzisă de societate, pentru că ce e interzis incită! Şi mai exact, rezervă o cameră la un hotel în afara oraşului, apoi dă-i un sms în care îi spui doar atât: ”În seara asta, la ora 21, te aştept în camera… a Hotelului…”. Pleacă mai devreme de la serviciu, pregăteşte camera cu lumânări şi şampanie, iar tu îmbracă un set nou de lenjerie intimă foarte sexy acoperit cu un halat scurt şi fin.

Ce aduce special scenariul? Posibilitatea să anticipaţi, să vă imaginaţi ce vă aşteaptă, să învăţaţi cum se primeşte şi se oferă plăcere sexuală şi în afara dormitorului vostru.

Sexul interzis

Sau nu chiar interzis. Mai degrabă… neaşteptat!

E la telefon cu şeful, cu un prieten sau cu un coleg de muncă şi discută lucruri foarte serioase sau chiar enervante? Profită şi detensionează atmosfera ocupându-te puţin de el! Nu te da la o parte dacă în primă instanţă pare deranjat de gestul tău sau prea uimit. Sărută-l pe gât, pe lobul urechii, plimbă-ţi mâinile pe pieptul lui, pe fese şi când vezi că se pregăteşte să încheie discuţia, atinge-i zona intimă. Ghici ce continuare are momentul…

Costumele care aduc idei

Plăcerea porneşte de la creier aşa că, dacă ai o fantezie pentru o anumită meserie care-ţi inspiră putere sau ceva sexy, de ce să nu te costumezi şi tu, spre plăcerea amândurora? Încercaţi ceva diferit: pompierul care te stinge, poliţistul care te arestează, medicul care te consultă, instructorul care te învaţă să faci sex, elevul care trebuie verificat, poliţista care îl percheziţionează, asistenta care îi face un control, profesoara care-l verifică la teme, eleva obraznică, stewardesa pusă pe joacă… Lista e deschisă imaginaţiei voastre!

Deconectezi tehnologia, conectezi sexul fierbinte

Vino acasă înaintea lui şi pregăteşte terenul. Deconectează telefoanele şi interfonul, asigură-te cum ştii mai bine că cei mici nu vor fi prin preajmă câteva ore. Lasă doar o sursă de lumină în casă şi nu în camera voastră sau aprinde doar lumânări. Dezbracă-te şi lasă câte o piesă de vestimentaţie pe jos, pe rând, ca un traseu către camera cu surprize. Rămâi îmbrăcată doar cu setul de lenjerie intimă, cu bijuteriile discrete şi un parfum fin.

Restul… e poveste…

Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale