Sărutul influenţează o relaţie de cuplu cum nici nu îţi imaginezi: de la alegerea partenerului, până la creşterea intimităţii şi consolidarea relaţiei. Tindem să îi acordăm…
… o atenţie deosebită mai degrabă în anii adolescenţei sau la începtul unei relaţii, lucru total greşit.
Ştii deja că uşor uşor într-o relaţie ajungeţi să răriţi acele sesiuni de săruturi care nu culminează cu o partidă de sex.
Psihologii spun însă că aceste sesiuni de săruturi reprezintă o punte între viaţa voastră sexuală şi restul vieţii de cuplu. Ele vă ajută să menţineţi vie intimitatea în cuplu de-a lungul timpului.
Specialiştii conchid că sărutul ne ajută în găsirea partenerului, dar şi în consolidarea şi conservarea unei relaţii de viitor cu acesta. Iată de ce!
Sărutul influenţează decizia de a intra într-o relaţie
Schimbul de salivă din timpul unui sărut îi oferă bărbatului indicii cu privire la fertilitatea şi libidoul femeii, de aceea domnii preferă săruturile mai profunde şi „răvăşite” chiar de la bun început, precizează antropologul Helen Fisher.
Pentru femei primul sărut este crucial: el determină dacă vom avea sau nu o relaţie cu partenerul de sărut. Potrivit unui studiu, un prim sărut reuşit măreşte cu peste 50% şansele ca femeia să şi facă sex bărbatul respectiv.
Femeile îşi dau seama prin sărut cum stă cu sănătatea posibilul iubit. Aşadar, reprezentantele sexului frumos acordă o importanţă deosebită mirosului şi gustului din timpul sărutului. Femeile se ghidează în mod inconştient după cele două aspecte pentru a determina dacă poate exista sau nu o relaţie de viitor cu bărbatul respectiv. O igienă precară poate anula şansele unei relaţii, la propriu!
Sărutul consolidează relaţia de cuplu
Săruturile menţin vie pasiunea în cuplu. Cu cât îl săruţi mai des în viaţa de zi cu zi, cu atât măreşti şansele activităţii în dormitor. Fisher afirmă că în saliva bărbatului se găseşte şi hormonul sexual, testosteron, care măreşte libidoul ambelor sexe. De aceea sunt ele aşa de importante în general, nu doar în timpul preludiului.
Totuşi ai de înfruntat instinctele masculine, care sunt contrare celor feminine. În decursul unei relaţii femeile se sărută de dragul de a se săruta cu partenerul de cuplu, în timp ce bărbaţii văd sărutul ca pe un mijloc de a face sex. Sigur ai remarcat acest lucru, mai ales după o partidă de sex, când potrivit studiilor, domnii sunt mai puţin dornici să îşi sărute iubita.
De ce e totuşi indicat să îl convingi să te sărute mai des, fără să ajungeţi în pat? Sesiunile de săruturi cresc nivelul oxitocinei, hormon ce oferă senzaţia de confort şi ataşament. Un studiu inedit arată că doar domnii manifestă o creştere a oxitocinei în timpul unui sărut. De aceea, câteva săruturi îl vor face să se simtă mai ataşat de tine.
Totuşi, există avantaje hormonale pentru ambele sexe, cum ar fi scăderea cortizolului din organism, care echivalează cu o relaxare atunci când eşti stresată. Aşadar, săruturile vă păzesc de efectele negative ale stresului, cum ar fi certurile interminabile în cuplu.
Prin modul în care sunt sărutate, doamnele şi domnişoarele evaluează implicarea partenerului şi viitorul relaţiei de cuplu, apreciază specialiştii. Dacă primim săruturi dese şi pasionale tindem să avem mai multă încredere în iubitul nostru. Asociem un iubit care îşi dă interesul în privinţa săruturilor cu unul fidel. De ce? Pentru că, la rându-i, considerăm sărutul o metodă eficientă de ataşare faţă de partenerul de cuplu.
În cazul domnilor, un sărut face cât o mie de cuvinte… prin care îl inviţi în pat. Sărută-l pe iubitul tău şi îi vei confirma că încă îl găseşti atrăgător, şi îl vei stimula să facă dragoste cu tine într-o manieră la fel de pasională ca la început. Mulţi ar spune că rutina se instalează în viaţa sexuală odată ce partenerii încep să se priveze de acele sesiuni incitante de săruturi, în care nu sexul este scopul, ci plăcerea oferită de moment.