S-au îndrăgostit unul de celălalt și s-au logodit în secret, ceea ce nu era permis într-o familie regală, chiar și în secolul XX. Iubirea dintre Elisabeta a II-a, cea care avea să devină Regina Marii Britanii, și Prințul Philip nu a fost lipsită de obstacole, dar rezistă de 70 de ani.
S-au întâlnit prima dată în anul 1939, când ea avea 13 ani, iar el era un cadet în vârstă de 18 ani la Royal Naval Collegedin Dartmouth. Cinci ani mai târziu s-au reîntâlnit din nou, la un meci de crichet. Atunci, Lilibet, așa cum era alintată în copilărie Regina Elisabeta, s-a îndrăgostit iremediabil de Philip.
Au început să corespondeze și se iubeau atât de mult, încât s-au logodit în secret, asta pentru că familia viitoarei Regine nu vedea cu ochi buni această relație. Acestora le-ar fi plăcut un aristocrat cu o situație mai bună decât acest prinț străin și fără regat.
Cu toate acestea, la insistențele Elisabetei a II-a, în iulie 1947, regele şi regina au anunţat cu „cea mai mare plăcere” logodirea fiicei lor cu „Locotenentul Philip Mountbatten”, care a renunţat la naţionalitatea sa, la nume şi la religia ortodoxă pentru a face posibilă căsnicia.
Înainte de căsătorie, Philip a renunțat la titlul de Prinț al Greciei și Danemarcei și a adoptat numele de familie al mamei sale britanice, devenind Locotenent Philip Mountbatten. Mai mult, el s-a convertit de la ortodoxie la anglicanism. Regele George al VI-lea i-a acordat titlul de Alteță Regală, apoi l-a numit Duce de Edingburgh, Conte de Merioneth și Baron Greenwich.
Tot pentru a se putea căsători cu Regina, Prințul Philip a fost nevoit să renunțe și la fumat, însă cel mai mare sacrificiu pe care l-a făcut de dragul soției a fost să renunțe la cariera sa de soldat.
Cel de-al cincilea fiu al Prinţului Andrew al Greciei şi al Prinţesei Alice de Battenberg şi-a dorit dintotdeauna să devină soldat. Când a devenit major, Ducele de Edinburgh s-a înrolat în Marina Britanică, dar a renunțat curând pentru a se putea căsători cu Elisabeta a II-a.
„Credeam că voi avea o carieră în Marină, dar n-a fost să fie. Trebuie să faci compromisuri. Asta e viața“, își amintește prințul în vârstă de 96 de ani.
Regina cu cea mai lungă domnie pe care a văzut-o Anglia și soțul ei, un bărbat ale cărui glume au fost de multe ori catalogate ca fiind gafe monumentale, fac în continuare o echipă excelentă, având patru copii, opt nepoți și cinci strănepoți.
Pe data de 20 noiembrie, Regina Elisabeta a II-a şi Prinţul Philip sărbătoresc aniversarea celor 70 de ani de mariaj și, așa cum bine concluzionează scenaristul britanic Robert Hardman: „Este cel mai lung mariaj regal din istorie. Nu mai au nimic de dovedit”.