Dacă ai mai mult de un copil, probabil că îţi sunt foarte cunoscute replici precum "Mami, iar mi-a luat jucăria!" sau "Dar de ce numai eu fac treabă?". Rivalitatea între fraţi este veche de când lumea şi se poate manifesta o viaţă întreagă. Însă este mai pregnantă în copilărie pentru că micii rivali nu ştiu să-şi rezolve problemele între ei, aşa cum nu ştiu să-şi stăpânească frustrarea şi furia. O rivalitate constructivă este benefică în orice familie, căci spiritul de competiţie îi împinge pe cei mici să fie mai buni, mai harnici, să ia note mai bune. Problemele apar atunci când copiii devin adevăraţi duşmani, într-o luptă permanentă pentru primul loc în inima părinţilor. Bineînţeles că-i iubeşti pe amândoi cu aceeaşi intensitate, însă oricât de corectă ai încerca să fii, vor exista mici nedreptăţi din când în când, pe care cei mici trebuie să le accepte şi să le rezolve pe cale paşnică. Rivalitatea între fraţi este o problemă greu - dacă nu chiar imposibil - de rezolvat, însă, dacă intervii cu blandeţe şi diplomaţie poţi să-i minimezezi măcar efectele. Înainte de toate trebuie să-i înţelegi pe cei mici. Nu trebuie să fii expert în psihologia copilului ca să-ţi dai seama de unde porneşte rivalitatea. Iar dacă ai avut, la rândul tău, fraţi sau surori lucrurile îţi sunt, probabil, clare. Vârsta poate fi un factor de divergenţă în cazurile în care copilul cel mai mare are mai multe responsabilităţi şi este invidios pe viaţa uşoară a frăţiorului. Copiii de sexe diferite se pot lupta, chiar dacă au vârste apropiate, pentru atenţia părinţilor. Baieţelul este gelos pe fetiţă, care primeşte mai multă afecţiune sau, din contră, fetiţa este invidioasă pe baieţel care nu are atât de multe responsabilităţi casnice. Şi pentru că ranchiuna nu se uită prea uşor, apar certuri pe motive minore. "De ce eu am mai puţine dulciuri?", "Mie de ce nu-mi dă jucăria nouă?", "Pe mine de ce nu mă lasă la calculator?" şi exemplele ar putea continua mult şi bine. Dar factorul cel mai important în toată această situaţie este atitudinea părinţilor. Bineînţeles că încerci să fii imparţială, dar asta nu e mereu posibil. Simţi nevoia să favorizezi pe unul din copii, în funcţie de nevoile lui, evenimentele prin care a trecut, vârstă, personalitate. Nu îi poţi trata pe copii în acelaşi fel pentru simplul fapt că nu sunt la fel. În primul rând, au vârste diferite şi de aici pornesc deosebirile în ce priveşte regulile şi libertăţile. Bineînţeles că un copil de şapte ani nu poate merge la film cu prietenii, pe când unul de 15 ani ar putea să aibă această libertate. Aşadar, regulile, responsabilităţile şi privilegiile nu pot fi aceleaşi pentru ambi copii. Atunci ce ai de făcut ca să-i împaci pe amândoi? În primul rând nu ceda faimosului "Da' nu-i corect!", oricât de furioşi sau trişti ar fi ochişorii care te privesc. Nu uita că tu eşti adultul. Fii fermă şi nu ceda în faţa şantajului emoţional. În al doilea rând, nu face comparaţii între copii sau, cel puţin, nu în faţa lor. Mulţi parinţi fac această greşeală, apoi se întreabă de unde vine duşmănia fraţilor. Sunt două persoane diferite, cu două caractere diferite şi nu se poate să fie amândoi la fel de harnici, la fel de inteligenţi, la fel de creativi. Comparaţiile înrăutăţesc lucrurile pentru că nasc frustrări şi ură, atât împotriva fratelui cât şi împotriva părinţilor. Mai degrabă încurajează individualitatea şi fii corectă cu cei mici. Nu-i pedepsi pe amândoi pentru greşelile unuia, nu-i răsplăti pe amândoi pentru reuşita unuia. Trebuie să înveţe că sunt diferiţi, că fiecare este bun în felul lui. Invăţă-ţi copiii cum să-şi stăpânească furia şi frustrarea. Conflictele cele mai mari se nasc din lipsa acestei abilităţi. Fratele care se simte nedreptăţit îi va vorbi urât sau chiar îl va lovi pe celălalt, care va riposta şi amândoi se vor simţi umiliţi. Arată-le că furia este o emoţie normală, pe care o au şi adulţii, dar care trebuie controlată. Explică-le că e în regulă să plângă, să alerge în braţele lui mami, dar nu este bine să lovească, să înjure, să arunce cu obiecte. În ce priveşte intervenţia ta, pentru că sigur va fi nevoie de ea, cu multe ocazii, nu te strădui prea tare să afli cine e vinovat. Nu contează de unde a pornit totul, contează că s-au certat, iar o ceartă necesită implicarea a două persoane. Încearcă să găseşti o soluţie de mijloc, din care amândoi să câştige ceva. Dacă vor amândoi aceeaşi jucărie, dar nu se pot înţelege, atunci n-o va primi niciunul (poate fi şi o pedeapsă), în schimb vor găsi un joc la care să participe amândoi. Pe cât posibil, încearcă să previi conflictele explicându-le copiilor că sunt diferiti, că cel mic va primi, la un moment dat, şi privilegiile şi responsabilităţile celui mare. Nu face diferenţe între copii din cauza sexului. Şi băiţeii au nevoie de afecţiune, şi ei au voie să plângă, iar fetiţelor nu le strică să fie mai puternice. Împărţirea responsabilităţilor casnice, care naşte multe conflicte între frate şi soră, este oarecum învechită. Şi băieţii pot să spele vase, să ajute la prepararea mesei, să steargă praful. Iar fetele pot să participe la treburile mai dificile sau măcar pot primi o şansă de a arăta că se descurcă. Dar, cel mai important lucru pe care îl poţi face este să nu te implici în certurile lor. Lasă-i să-şi rezolve singuri problemele. Nu vei fi mereu lângă ei ca să faci dreptate şi trebuie să înveţe cum să se certe constructiv, apoi cum să se împace, să găsească o cale de mijloc, să-şi împartă responsabilităţile. De-a lungul vieţii vor avea de multe ori nevoie de aceste abilităţi. Pentru că rivalitatea între fraţi nu va dispărea niciodată. Se va schimba doar felul cum abordează cei doi problemele şi rezolvarea pe care o găsesc.