Rivalitatea între fraţi

21.09.2009, 13:34.

Dacă ai mai mult de un copil, probabil că îţi sunt foarte cunoscute replici precum „Mami, iar mi-a luat jucăria!” sau „Dar de ce numai eu fac treabă?”.
Rivalitatea între fraţi este veche de când lumea şi se poate manifesta o viaţă întreagă. Însă este mai pregnantă în copilărie pentru că micii rivali nu ştiu să-şi rezolve problemele între ei, aşa cum nu ştiu să-şi stăpânească frustrarea şi furia.

O rivalitate constructivă este benefică în orice familie, căci spiritul de competiţie îi împinge pe cei mici să fie mai buni, mai harnici, să ia note mai bune. Problemele apar atunci când copiii devin adevăraţi duşmani, într-o luptă permanentă pentru primul loc în inima părinţilor. Bineînţeles că-i iubeşti pe amândoi cu aceeaşi intensitate, însă oricât de corectă ai încerca să fii, vor exista mici nedreptăţi din când în când, pe care cei mici trebuie să le accepte şi să le rezolve pe cale paşnică.
Rivalitatea între fraţi este o problemă greu – dacă nu chiar imposibil – de rezolvat, însă, dacă intervii cu blandeţe şi diplomaţie poţi să-i minimezezi măcar efectele.

Înainte de toate trebuie să-i înţelegi pe cei mici. Nu trebuie să fii expert în psihologia copilului ca să-ţi dai seama de unde porneşte rivalitatea. Iar dacă ai avut, la rândul tău, fraţi sau surori lucrurile îţi sunt, probabil, clare. Vârsta poate fi un factor de divergenţă în cazurile în care copilul cel mai mare are mai multe responsabilităţi şi este invidios pe viaţa uşoară a frăţiorului. Copiii de sexe diferite se pot lupta, chiar dacă au vârste apropiate, pentru atenţia părinţilor. Baieţelul este gelos pe fetiţă, care primeşte mai multă afecţiune sau, din contră, fetiţa este invidioasă pe baieţel care nu are atât de multe responsabilităţi casnice. Şi pentru că ranchiuna nu se uită prea uşor, apar certuri pe motive minore. „De ce eu am mai puţine dulciuri?”, „Mie de ce nu-mi dă jucăria nouă?”, „Pe mine de ce nu mă lasă la calculator?” şi exemplele ar putea continua mult şi bine.

Dar factorul cel mai important în toată această situaţie este atitudinea părinţilor. Bineînţeles că încerci să fii imparţială, dar asta nu e mereu posibil. Simţi nevoia să favorizezi pe unul din copii, în funcţie de nevoile lui, evenimentele prin care a trecut, vârstă, personalitate. Nu îi poţi trata pe copii în acelaşi fel pentru simplul fapt că nu sunt la fel. În primul rând, au vârste diferite şi de aici pornesc deosebirile în ce priveşte regulile şi libertăţile. Bineînţeles că un copil de şapte ani nu poate merge la film cu prietenii, pe când unul de 15 ani ar putea să aibă această libertate.
Aşadar, regulile, responsabilităţile şi privilegiile nu pot fi aceleaşi pentru ambi copii. Atunci ce ai de făcut ca să-i împaci pe amândoi?