Nu e uşor să fii femeie în ziua de astăzi. Nici altădată n-o fi fost floare la ureche, dar vremurile în care trăim devin tot mai solicitante. Tocmai de aceea, avem nevoie de un partener înţelegător.
Vii seara de la serviciu. Eşti obosită, ai avut o zi proastă şi nu mai ai chef de nimic. Ajungi acasă şi te apuci de bucătărie. Nu că ar fi locul în care te relaxezi, dar trebuie să pregăteşti masa până vine el, jumătatea ta. Această situaţie este una destul de obişnuită.
Însă, nimic nu e bătut în cuie, trebuie doar să vrei să schimbi ceva. Şi, pentru că într-o relaţie sunt implicate două persoane, firesc ar fi ca şi responsabilităţile să fie împărţite. Cu toate astea, de cele mai multe ori nu se întâmplă aşa. De obicei, tu eşti cea căreia îi revin cele mai multe dintre responsabilităţile din casă, aşa-zisele „treburi femeieşti”, toate necesare, dar nu neapărat plăcute.
Fii rezonabilă cu el…
Dacă este foarte ocupat, având o slujbă care-i mănâncă tot timpul iar tu ai un loc de muncă mai puţin solicitant, este normal să te ocupi tu mai mult de casă. Pentru că el aduce majoritatea banilor în casă, tu te revanşezi asumându-ţi mai multe responsabilităţi domestice şi, de ce nu, aşteptându-l cu o mâncărică bună.
Când băiatul mamei devine bărbatul casei
Dacă el este bine intenţionat şi vrea să te ajute, dar nu prea” se pricepe, ai răbdare şi explică-i pe îndelete ce şi cum să facă. Fiindcă până să vă mutaţi împreună, mama lui a avut grijă de toate aspectele ce ţin de casă, s-ar putea să-i ia ceva timp până învaţă. Important este că vrea să te ajute şi că îşi asumă responsabilităţi alături de tine. Însă evită rolul de „mamă” care face totul pentru ca puiul să fie fericit. Deşi la început s-ar putea să-ţi facă plăcere să-l alinţi, în timp, s-ar putea să regreţi, pentru că resursele tale nu sunt interminabile.
Te-ai săturat să munceşti numai tu în casă
Aveţi o relaţie de câţiva ani buni şi el s-a obişnuit ca doar tu să te ocupi de treburile casnice. El este „un bărbat adevărat” şi nu suportă ideea că ar trebui să te ajute în casă. Aceasta este situaţia cea mai grea pentru o femeie. De multe ori, chiar punându-ţi în valoare farmecele sau apelând la cele mai ticluite trucuri de diplomaţie, nu ai sorţi de izbândă. Nu te descuraja, explică-i cât de important este pentru tine să te sprijine. Până la urmă, va înţelege că nu totul i se cuvine. O să vezi că orice învăţ are dezvăţul lui.
Apreciază-l ca pe un lucru rar
La fel de bine există şi situaţia în care el e mai priceput decât tine, fiind un bucătar şi un gospodar desăvârşit. Eşti cea mai norocoasă dacă ai un astfel de partener. Învaţă de la el şi surprinde-l din când în când cu câte o cină romantică.