Ai vrea să ai tot timpul dreptate şi consideri că dacă cedezi oricât de puţin, vei avea numai de pierdut. E nevoie însă ca, din când în când, să faci şi compromisuri.
Mai mult decât o simplă concesie, un compromis este un mod de a comunica şi de a ajunge la o înţelegere şi la un echilibru în relaţiile cu ceilalţi. La serviciu, în familie sau cu prietenii, adesea se întâmplă să apară conflicte pe care nu le putem gestiona. Nici în relaţiile de cuplu nu suntem ocoliţi de mici dispute prin care, de cele mai multe ori, dorim să ne marcăm teritoriul. E bine, totuşi, să ascultăm şi ce are celălalt de spus.
Sex: Află cum îţi distruge Facebook relaţia de cuplu
Când e nevoie?
Având în vedere că în orice relaţie, pentru a ajunge la un echilibru, ai parte de multe discuţii şi destule concesii, nu poţi face compromisuri pentru oricine şi în orice condiţii. În general renunţăm la anumite părţi din noi pentru persoanele care sunt importante la un moment dat în viaţa noastră. E bine să ştim că orice compromis trebuie făcut de ambele părţi şi pentru acelaşi scop.
De ce să le facem?
Pentru a ne înţelege cu ceilalţi, pentru a fi acceptaţi şi a putea comunica eficient cu cei din jur. Compromisul presupune anumite schimbări dar, adesea, ele nu sunt majore. E vorba de atitudine sau de mici obiceiuri care îi deranjează pe cei din jur. Nu te gândi că e nevoie să te schimbi cu totul, pentru că atunci nu vei mai fi tu însăţi şi, în timp, vei acumula frustrări.
Relaţii: Când suferinţa se împarte la 2
Există şi excepţii
Sunt momente când, oricâte concesii ai face, nu ai cum să ajungi la consens. Sau vei întâlni persoane care pur şi simplu nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu tine. De asemenea, există şi situaţii în care ai tolerat comportamentul inadecvat al cuiva o bună perioadă de timp, iar la un moment dat îţi dai seama că nu ai ce compromisuri să mai faci, pentru că oricum nu se va schimba nimic. E valabil atât în cazul persoanei iubite, cât şi la serviciu sau în relaţiile cu prietenii apropiaţi.