Împăcările repetate – o nouă modă? Cu siguranţă, ai trecut şi tu prin etape când erai convinsă că te-ai săturat de toanele partenerului, pentru ca la câteva zile, sau chiar ore, să simţi că îţi vrei înapoi viaţa de cuplu.
Au luat-o razna majoritatea cuplurilor? Suferă toată lumea de laşitate, confuzie ori nehotărâre?
De fapt, avem de-a face cu un fenomen psihologic complex, care ascunde un sens pozitiv şi echivalează cu un proces de maturizare colectivă. Împăcările şi despărţirile cărora le-ai pierdut şirul reprezintă un proces extrem de interesant, care pune sub semnul întrebării toate regulile tradiţionale legate de relaţii, roluri masculine şi feminine, roluri parentale, responsabilităţi, emoţii, intimitate şi spaţiu personal.
Psihologii afirmă că există câteva transformări absolut necesare pentru ca un bărbat şi o femeie să aibă şansa unei relaţii armonioase în doi. În ultimele decenii, femeia a tins să se identifice cu atributele masculine, dezvoltându-şi tot mai mult forţa socială, ambiţia, capacităţile mentale şi curajul. Aceste capacităţi însă s-au dezvoltat în detrimentul laturii sale feminine, care a rămas ignorată.
Bărbaţii, la rândul lor, se identifică mai degrabă cu atributele feminine ale grijii şi nevoii de armonie şi de compasiune, care conduc la dificultatea de a tolera suferinţa celor dragi. Deşi sunt buni şi iubitori, psihicul lor masculin este mai degrabă neevoluat, tradiţional şi se manifestă prin multiple constrângeri şi sentimente de vinovăţieintense ori de câte ori cei din jur îi res-ping. Psihicul masculin nu poate înţelege clar distincţia dintre suferinţa reală pe care o provoacă celor din jur şi su-ferinţa care li se aruncă pe umeri nejustificat şi nedrept. Lipsiţi de curaj şi autoritate, ajung să nu mai ştie ce decizii sunt potrivite şi să oscileze nehotărâţi şi confuzi între diverse toane şi idei fixe ale celor din jur. Din această combinaţie de psihologie masculină şi feminină rezultă tipul de relaţie de cuplu contemporană: tu iei decizii în aparenţă raţionale, însă bazate pe emoţiile tale reprimate de furie şi minus afectiv, iar el se lasă condus de tine în plan extern, în timp ce în interior începe să se simtă lipsit de masculinitate şi să aibă izbucniri agresive episodice.
Primul cutremur
Când voi doi sunteţi un pic mai echilibraţi, relaţia începe să dea primele semne de zdruncinare. Tu devii dominatoare şi din ce în ce mai rece. Prietenelor le poţi arăta latura ta emoţională, astfel încât toată lumea te compătimeşte şi te consideră neînţeleasă. Partenerul tău îşi găseşte posibilităţi de manifestare a
forţei masculine în afara cuplului, în relaţii sexuale sau romantice pentru care se simte foarte vinovat. Aceste procese care în aparenţă ascund lipsa de iubire pot reaprinde focul pasiunii în relaţia de cuplu şi puteţi trece printr-o etapă de reîndrăgostire.
Şi al doilea…
Totuşi, după această primă zdruncinare, puţine cupluri s-au maturizat suficient cât vechile obiceiuri să nu preia din nou controlul. După câteva săptămâni sau luni de dragoste autentică, cuplul recade în apatie, frustrări, încercări de dominare, tentative de trădare. El îşi pierde atracţia sexuală faţă de partenera sa şi ar putea fi atras de o altă femeie, care să-l ajute să-şi redescopere calităţile masculine, forţa, curajul şi
claritatea mentală. Puteţi parcurge acest traseu împreună dacă fiecare este dispus să îşi privească în faţă zonele de psihic nedezvoltate şi să le prelucreze. Aveţi nevoie, pentru început, de un consilier de cuplu foarte bun. Când începeţi să înţelegeţi mai clar procesul, puteţi să-l susţineţi singuri, cu multă iubire, toleranţă, compasiune şi perseverenţă.
ATITUDINEA ŞI ÎNTREBĂRILE CORECTE
După o primă împăcare, provocările sunt şi mai mari, pentru că distanţa psihologică s-a accentuat. Acum există riscul unei erori!
Tu poţi face greşeala de a-ţi considera partenerul responsabil pentru echilibrul tău emoţional. În această etapă, te poţi simţi foarte umilită şi îţi blochezi complet zona emoţională. Nu vei mai dărui nimic în cuplu. Eventual, dacă apare un altul, care pare să te aprecieze, te vei redeschide în noua relaţie. Însă, dacă vei continua să crezi că toate emoţiile neplăcute depind doar de partener, vei continua să întâlneşti bărbaţi nepotriviţi. Întrebarea corectă pe care trebuie să o ai în minte, atunci când te simţi jignită, este: „Eu îi dăruiesc ceea ce el are nevoie? Îl sprijin, îi ofer lui ceea ce îi cer?” Astfel, vei face schimbările psihice necesare şi vei reînvăţa să dăruieşti, nu doar să pretinzi.