Poate te gândești că problemele dintre voi vă privesc doar pe tine și pe fostul tău soț, dar copiii sunt și ei direct implicați. Cearta voastră și mai ales disputa pentru afecțiunea acestora va lăsa urme de neșters în sufletul lor.
Psihologul Cristina Ion-Rădulescu te îndeamnă să alegi calea comunicării, să lași orgoliul la o parte și să acționezi în primul rând în interesul copiilor. Minorii care asistă în mod constant la certurile părinților sunt mai expuși la depresie, probleme cu alcoolul și drogurile, ajung să aibă mai des decât ceilalți comportamente antisociale și note proaste la școală. Chiar dacă voi doi nu vă mai înțelegeți, ar fi bine să stabiliți un set de reguli pe care să-l respectați amândoi în ceea ce privește comportamentul vostru.
Lăsați copiii deoparte
Nu vă certați niciodată în fața copiilor sau într-o altă cameră de unde ei vă pot auzi. Chiar dacă sunt mai mici, prind imediat și interpretează ceea ce aud sau simt că este ceva în neregulă. În același timp, nu da vina pe celălalt părinte și nu îl vorbi de rău.
De multe ori, cel ce a luat custodia alege să le spună celor mici că nu pot cumpăra anumite lucruri din cauza celuilalt care nu plătește o pensie alimentară suficient de mare. Ori celălalt îi răsfață peste limite doar pentru a le câștiga afecțiunea. Toate acestea nu îi vor ajuta să crească sănătos, ci vor dezvolta un comportament deviant.
Conflictele sunt doar ale voastre
Cei mai mulți copii se vor simți într-un fel sau altul vinovați de conflictele părinților. Este important să le explicați că sunt doar conflictele voastre și tocmai de aceea țineți-i cât mai departe de ele. Nu îi obliga să îți țină partea. Dacă îți exprimi resentimentele, tot ce vei reuși este să le provoci stresul, anxietatea, depresia și chiar agresivitatea. În astfel de momente, tot ce știau până acum se dă peste cap.
Mai ales dacă încă nu au ajuns la vârsta adolescenței, mama și tata reprezintă pentru ei modele ideale. Atunci când te aud că îți vorbești fostul soț de rău, este posibil să te creadă și să îți țină partea, și atunci
el va cădea de pe piedestal, ceea le va provoca copiilor multă suferință, iar pe viitor neîncredere în sexul opus, în cazul fetelor, sau complexe de vinovăție, în cazul băieților. S-ar putea însă și să aleagă să treacă de partea celuilalt, tocmai fiind dezgustaţi de faptul că îl vorbești de rău, sau să ajungă într-o stare de confuzie, nemaiștiind ce să creadă. Oricum o dai, numai bine nu iese.
NU LE SCHIMBA MODUL DE VIAȚĂ
„Copiii sunt afectați de divorț, mai ales dacă modul de viață al lor și al părintelui cu care rămân se schimbă radical. Dacă mama sau tatăl rămas singur cu ei nu își poate rezolva singur tristețile, problemele emoționale, acest lucru se reflectă în psihicul copiilor. Și venitul scăzut al familiei îi afectează. Cele mai mari probleme apar dacă cei mici sunt folosiți ca armă în proces și dacă sunt puși în situații tranzitorii repetate – li se schimbă des școala, locuința, bona etc. În cazul în care problemele din căsnicie nu mai pot fi rezolvate, ar fi bine să găsiți o cale amiabilă de despărțire. Alege să comunici cu partenerul și fă tot posibilul să nu amesteci rolul de mamă cu cel de soție și nu transfera bagajul tău emoțional încărcat copiilor. Cere-le ajutorul rudelor și prietenilor, dar nu le permite să vă învrăjbească.”