Se spune că dragostea nu are vârstă. De obicei, diferențele substanțiale de vârstă în cuplurile pe care le vedem în media merg într-o singură direcție, femeile fiind mereu cele mai tinere din relații. Dar asta nu înseamnă că nu există relații în care bărbații sunt cei mai tineri.
Cele mai recente și celebre exemple sunt relația dintre Nick Jonas și Pryanka Chopra Jonas sau aventura scurtă dintre Kate Beckinsale și Pete Davidson. Ele îți arată că vârsta (atâta timp cât vorbim de relații adult-adult) nu ar trebui să fie un impediment sau un semn de întrebare, deși unii oameni ar putea ridica din sprâncene. Pryanka chiar a spus într-un interviu cu InStyle: „Oamenii ne-au servit multe mizerii cu privire la [diferența de vârstă] și încă o fac. Mi se pare cu adevărat uimitor că atunci când inversezi rolurile și tipul este mai în vârstă, nimănui nu-i pasă și oamenilor chiar le place”.
Așadar, dacă ți s-au aprins călcâiele după un bărbat mai tânăr ca tine, nu dispera – este ceva normal. Înainte însă ca oricare dintre voi să se implice mai profund, e bine să ai în vedere niște lucruri, pentru a evita – pe cât posibil – inimile frânte.
Hotărăște-te ce vrei tu și află ce vrea el
Poate că ești într-un punct al vieții în care vrei doar să te distrezi și să nu te gândești nici măcar la posibilitatea de a avea copii. Sau poate că vrei, de fapt, să te așezi la casa ta. Există posibilitatea să ai nevoie de un partener care să te satisfacă mai mult pe plan emoțional sau de unul care să te mulțumească mai degrabă în pat – sau, de ce nu, amândouă. Cert este că trebuie să stabilești de la bun început ce așteptări ai de la noua relație, în loc să le descoperi pe drum. De asemenea, trebuie să îl întrebi și pe el ce își dorește, pentru a nu vă trezi amândoi că sunteți captivi într-un dezechilibru al așteptărilor.
Diferențele de vârstă presupun etape diferite de evoluție. Tu poate că ai un job și propriul apartament, el poate este la facultate și locuiește în cămin. Este bine să ai în vedere acest aspect, pentru a te lămuri dacă vrei sau nu să te avânți într-o relație cu el. Contează mult și mentalitatea ta – dacă atunci când discuți cu o persoană mai tânără te simți precum un dinozaur care a rămas în urmă, s-ar putea să îți fie greu. Dacă, din contră, o asemenea discuție te face să te simți, la rândul tău, mai tânără, ar putea fi exact ceea ce ai nevoie.
Așteaptă-te la un nivel mai scăzut de maturitate emoțională
Uneori, un bărbat mai tânăr poate să însemne și o maturitate emoțională mai scăzută. Acest lucru poate aduce după sine gelozii și certuri stupide, care s-ar putea să te obosească mai mult decât să îți aducă fericirea. Din fericire, maturitatea emoțională este ceva ce se cultivă. Psihologul Paulette Sherman a explicat pentru Women’s Health Magazine: „Este important ca tu să nu simți că devii părintele sau terapeutul partenerului tău, pentru că asta nu este sexy”.
S-ar putea ca uneori să simțiți amândoi diferența de vârstă din lucruri minore, cum ar fi genul de muzică preferat sau filmele și serialele pe care le urmăriți. Dacă porniți cu mintea deschisă, s-ar putea să vă surprindeți reciproc în mod plăcut. Dacă nu găsiți nimic în comun când vine vorba de cărți, muzică și filme, nu e totul pierdut. Poate că aveți pasiuni în comun, cum ar fi călătoriile, drumețiile, un sport anume, pictatul, călăritul, cântatul, dansul, scrisul și câte și mai câte.