Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și soțul ei, Prințul Philip, sărbătoresc în data de 20 noiembrie cea de-a 72 aniversare a căsniciei lor. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu 80 de ani, pe vremea când Elisabeta avea 13 ani. Philip i-a cerut mâna în vara anului 1946, dar pentru a se căsători au așteptat ca ea să împlinească vârsta de 21 de ani. Logodna a fost anunțată oficial pe 10 iulie 1947, iar ceremonia a avut loc pe 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey, iar transmisiunea înregistrată și difuzată de radio BBC a fost urmărită de 200 milioane de oameni din întreaga lume. Philip a renunțat la titlu de Prinț al Greciei și al Danemarcei și s-a convertit la anglicanism. A adoptat numele Mountbatten, din familia maternă, și a devenit supus britanic naturalizat. Cu o zi înainte de nuntă, regele George al VI-lea i-a acordat titlul de Alteța Sa Regală, iar în dimineața nunții titlurile: Duce de Edinburgh, Conte de Merioneth și Baron Greenwich. Ca soț al reginei, Philip și-a susținut soția în îndatoririle de suveran până în 2017, la vârsta de 96 de ani, când și-a anunțat retragerea din viața publică.
Sursă foto: Profimedia