Vestea că Victor Slav are o nouă iubită a luat prin surprindere pe toată lumea și toți așteptau ca îndrăgitul prezentator TV să dezvolte acest subiect, ceea ce, de altfel, s-a și întâmplat.
Victor Slav a fost surprins de două ori în compania unei blonde, o dată într-un club din Timișoara și altă dată într-un club din Constanța, ceea ce a dus la lansarea ipotezei că fostul soț al Biancăi Drăgușanu și-a refăcut viața amoroasă. Prezentatorul TV a ținut să lămurească situația și a comentat pe baza zvonurilor apărute: „Nu se pune problema unei noi legături sentimentale în ceea ce mă privește. Acea fată este o prietenă de a mea, de a lui Cazacu, și de a lui Giani. (n.r. colegii săi de la emisiunea Vulturii de noapte, de la Kanal D). Am cunoscut-o prin intermediul lui Cătălin în această vară. Era o bună cunoștință de a lui. Suntem într-un cerc de vreo 20 de amici, care se întâlnesc din când în când la o ieșire în club și se distrează. Atât! Vom stă la aceeași masă, ca și acum, însă, repet, nu este și nu va fi nimic special, doar o relație de frate și soră, dacă vreți.”, a declarat Victor Slav pentru wowbiz.ro.
Victor Slav, în vârstă de 38 de ani și Bianca Drăguşanu, 36 de ani, au format un cuplu până în luna iunie a acestui an, când au decis să meargă pe drumuri separate, dar să rămână în relații bune pentru a-și crește împreună fetița, pe Sofia Natalia, în vârstă de 2 ani. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare în 2012, iar un an mai târziu deveneau soț și soție, însă infidelitatea Biancăi a condus la divorț, pronunțat în 2014. Ulterior, cei doi s-au împăcat, fără a mai semna și actele, însă, și au devenit părinți.
Pe de altă parte, întrebată despre noua relație a lui Victor Slav, Bianca Drăgușanu a punctat: ”Le doresc să fie fericiți, să se iubească mult și să fie sănătoși. Fiecare dintre noi are dreptul la fericire și iubire. Mai mult nu doresc să comentez”, – a transmis Bianca Drăgușanu pentru cancan.ro.
Citește și – Anca Neacșu a dezvăluit cum a început relația cu soțul său turc: ”El era însurat”
Citește și – Dana Războiu a ajuns să prezinte știrile după o ceartă cu Dan Negru
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare septembrie 25, 2018 11:57 am