Indiferent dacă tu te-ai plictisit de el, el de tine sau amândoi sunteţi plictisiţi împreună şi separat, relaţia voastră nua re cum să beneficieze de aşa ceva. Vezi cum scapi de plictiseală în relaţie.
Tu te-ai plictisit de partenerul tău
Stai puţin şi gândeşte-te la ceea ce te nemulţumeşte la el în ultima vreme. Pune pe hârtie trei lucruri care te-au frustrat în ultima vreme. Închide ochii şi adu-ţi aminte cine este partenerul tău, pentru ce te-ia îndrăgostit de el şi care erau detaliile personalităţii lui care te-au făcut să îl alegi.
Sexul a ajuns plictisitor
Dacă nu prea mai aveţi aprte de artificii în dormitor, probabil că sunteţi leneşi şi aţi pierdut conexiunea spirituală dintre voi. Staţi aproape unul de altul şi spuneţi dacă este ceva care vă supără, sau ceva care vă face să vă uitaţi urât unul la altul. Poate fi un reproş sau o dezamăgire veche, sau poate că nu este nimic. Concentraţi-vă pe respiraţia celuilalt şi uitaţi-vă ochi în ochi fără să mai vorbiţi. Vă puteţi atinge uşor şi vă descurcaţi voi mai departe.
Te-ai plictisit de tine şi de viaţa ta
Dacă ai ajuns la concluzia că tu eşti cel plictisitor şi nu ştii ce să faci cu viaţa ta plictisitoare, urmează paşii de mai jos.
Scrie pe o foaie trei hobby-uri de care nu ai avut niciodată timp, dar care te tentează. Alege unul şi apucă-te de el.
Scrie pe o hârtie trei lucruri pe care le poţi face pentru altcineva (iubitul tău sau altcineva, anonim sau nu). Alege unul şi pune-te pe treabă. O schimbare a perspectivei ajută de cele mai multe ori şi vei cunoaşte oameni noi şi vei trăi senzaţii noi. Plictiseala a fost alungată.
Sursa foto cuplu plictisit: Shutterstock