Aveam 19 ani când l-am cunoscut pe un bun prieten pe atunci şi din prima l-am refuzat pentru relaţii, pentru că îl consideram prieten. Totul a început prin joacă şi ne întâlneam rar…
când nu era nimeni cu noi… ceea ce regret acuma, este că am avut încredere în el. Se uita în ochii mei şi spunea: „cum vrei tu, nimeni nu o să afle”.
Dar, în seara de Revelion, s-a folosit de mine pentru că eram cu garda jos şi am avut relaţii sexuale. Părea doar un banal one night stand, dar nu a fost aşa…în acea seară am rămas însărcinată. Nu-mi venea să cred. De obicei calculam perioadele şi timpul, dar în luna aceea chiar nu am reuşit…şi am rămas însărcinată.
Desigur că atunci când i-am spus mi-a spus să avortez, dar am refuzat. Iar când am vorbit din nou cu el a spus doar că nu e copilul lui şi gata. Mi-a întors spatele. Îl urăsc de atunci. Am avut mare noroc că mama mă susţine şi că aproape niciodată nu îmi reproşează nimic.
În toate acele luni, acele nouă luni, mă chinuiam să înteleg cum poate cineva să spună că nu e copilul lui. Eu nu am fost crescută de tatăl meu adevărat şi pot spune că tatăl meu, oficial, mă iubeşte foarte mult, nu am ce zice. Şi am vrut ca măcar copilul meu să aibă tata, dar nu a fost să fie…
Băiatul meu deja are un an şi jumătate şi e bucuria ochilor mei şi e foarte inteligent şi il iubesc enorm. Soarta a facut să întâlnesc pe cineva care mă iubeşte foarte mult şi eu îl iubesc enorm şi l-a acceptat pe fiu meu, il iubeşte şi e un tată mai bun ca cel adevărat.
Nu ştiu de ce mi s-au întâmplat atâtea, dar vreau să ştiţi că acolo Sus, există cineva care are grija de toate, inclusiv de mine. Vă mulţumesc.
Foto: Shutterstock