Să fie misterul necunoscutului, o realitate diferită de a ta sau pur şi simplu magnetismul din fizică dintre un semn pozitiv şi unul negativ?
Am vrut să aflăm care dintre a-ceste forţe este responsabilă pentru cupluri-le în care partenerii au firi extrem de diferite. Ceea ce aduce doi oameni împreună este o combinaţie unică de atracţie, necunoscut, idealizări de o parte şi de alta. Sigur că, după ce se rupe vraja de început, se dezvăluie strat după strat adevărata faţă a partenerilor. Descoperirea defectelor, a tabieturilor, a trecutului, a istoriei familiale a celuilalt nu e întotdeauna cea mai plăcută experienţă prin care trec cei doi. Totuşi, pentru orice cuplu în adevăratul sens al cuvântului, este o etapă necesară. Dacă totul merge bine, pe lângă aceste descoperiri despre partener, mai rămân încă suficiente motive ca iubirea să persiste.
Genetic structurat
Unul dintre motive, greu de con-ştientizat, este de natură biologică. Cu alte cuvinte, alegerea unui partener mult diferit din punct de vedere genetic va asigura diversitatea şi potenţialul crescut al copiilor rezultaţi dintr-o astfel de relaţie. Şi chiar e dovedit că unii din cei mai reuşiţi copii sunt cei ai cuplurilor interrasiale. Aşa că, dincolo de clipitul fermecător din gene, genele biologice pot fi parţial responsabile de alegerea unui partener cu care nu eşti similar, cel puţin din punctul de vedere al structurii ADN.
Desigur, nu ai cum să ştii dacă cel de care te-ai îndrăgostit are un bagaj genetic mai degrabă asemănător sau mai diferit de-al tău, aşadar rămâne o ches-tiune care poate fi probată cu ochiul liber doar în cadrul cuplurilor interrasiale sau măcar de naţionalităţi dife-rite. Dar restul cuplurilor „opuse“ cum se explică?
Personalităţi opuse, cuplu solid?
Din punct de vedere psihologic, nu se atrag neapărat personalităţile diferite, ci mai degrabă patternurile de ataşament opuse. Oameni cu personalităţi foarte diferite nu sunt cu adevărat compatibili. Tocmai pentru că personalitatea este forma cea mai la îndemînă a psihicului de a se exprima în mediul exterior, felurile foarte diferite de manifestare nu pot duce (decât în cazuri excepţionale) la o compatibilitate de natură romantică.
Felul în care un individ extrovertit preferă să se manifeste, să îşi petreacă timpul liber, de exemplu, diferă semnificativ de modalităţile de manifestare ale unui alt individ, cu fire introvertită. Nu spune nimeni însă că partenerii unui cuplu solid nu trebuie să aibă personalităţi cât mai asemănătoare. Sunt însă unele trăsături de personalitate care primează pentru compatibilitatea unui cuplu, şi altele care apar drept secundare.
Asemănările şi deosebirile dintre partenerii unui cuplu sunt strâns legate de patternurile de ataşament. Aceste patternuri au legătură cu felul în care fiecare dintre cei doi îşi „traduce“ propriile experienţe de iubire trecute, prezente (uneori şi viitoare). Modele se formează încă de la prima relaţie de iubire/ataşament, cea cu părinţii, în special cu mama. Apoi, odată patternul de ataşament format, el se va repeta în toate celelalte relaţii de ataşament pe care persoana le va avea. Ataşamentul poate fi „sănătos“ – şi, în funcţie de nivelul de reactivitate emoţională a persoanei, poate genera un tip de ataşament matur, predispus la intimitate şi autonomie –, dar există şi ataşamentul „nesănătos“: nesigur.
El are ca variante ataşamentul evitant (persoana are senzaţia de autosuficienţă afectivă) şi pe cel anxios (când persoana nu se simte vrednică de a fi iubită şi se simte permanent în pericol de a fi respinsă). Patternurile sunt de fapt opusuri ale aceleiaşi tendinţe, sunt complementare. Se întâmplă ca o persoană cu ataşament anxios să intre în relaţie cu un partener cu ataşament de tip evitant. Motivul inconştient pentru această întâlnire de „opusuri“ este şansa la reconciliere şi integrare a scenariului de viaţă. Desigur, îndeplinirea acestei şanse este un proces de lungă durată, care se soldează de multe ori cu eşec şi cu repetarea patternului în alte relaţii.