Cu totii suntem in cautarea fericirii. Unii au si gasit-o. Altii o pandesc inca. O asteapta cu rabdare, o mai prind din cand in cand dar… o pierd iar in cele din urma.
Asa e fericirea pentru multi dintre noi: ca apa. Ni se scurge printre degete. Si pana sa ne dam seama, ne trezim cu mana goala… Unde gresesc? M-am intrebat de multe ori.
Daca as avea un iubit… as fi mult mai fericita! Si uite ca il am. Ah… daca m-ar lua si de nevasta! Nunta, flori, rochie alba… Ma bucur o noapte, o saptamana, un an. Dar… daca as avea si un copil… Sau il am, dar daca ar fi mai cuminte… Serviciul, daca ar fi mai usor, mai bine platit, seful mai intelegator, sotul mai romantic.. Stai! Trebuie sa ma opresc. In felul acesta n-o sa mai fiu fericita niciodata.
Hai sa dam „na! na!” la piatra
Sunt nenumarati ganditori, filosofi, psihologi care au studiat acest subiect. Mai toti, cu aceeasi concluzie: fericirea e in tine, nu depinde de altii, nu trebuie sa fie conditionata de lucruri exterioare sau de starea vremii. Merci. Usor de zis. Cand fericirile mele se rezuma la un film bun, o plimbare prin parc sau o bluzita – ultimul racnet, mi-e greu sa accept ca as putea fi fericita si fara asta. Asa, pur si simplu!…
Totusi, mi-am descoperit greseala despre care vorbesc ei, intamplator. Asistam destul de absenta la urmatoarea scena: o fetita incantatoare si stangace (ca toti copiii mici) s-a impiedicat de o piatra si a cazut. In momemtul urmator a inceput sa planga, fireste, iar bunica ei a sarit sa o consoleze: „Nu mai plange! Uite, bunica da na! na! la piatra!”
Interesant, cuvintele au avut efect. Pe mine insa m-au deranjat. Ceva nu era in regula. Si dintr-o data am inteles! Acest gen de „filosofie” mi-a fost inoculata si mie, de timpuriu! Nu eu sunt de vina. Piatra e de vina! Nu eu sunt raspunzatoare pentru ce mi se intampla. Ci sotul, colegii, parintii, astrele, zodiile, istoria, societatea… Niciodata eu!
Intre stimul si raspuns
Nu e raspunderea mea, nu e vina mea, e mai simplu. Dar… nici fericirea mea nu mai e. Fiindca o sa depinda mereu de ceilalti. Suprema libertate a omului, spunea Victor Frankl, este aceea de a alege. Intre stimul (ceea ce mi se petrece, circumstantele exterioare) si raspunsul meu la acel stimul pot opta.
Circumstantele, de multe ori, nu le pot schimba. Dar cum reactionez eu la ele, da! Asa ca, pana la urma, fericirea e o chestiune de alegere. Aleg sa fiu fericta, aleg sa te iubesc, aleg sa fiu azi, mai buna decat am fost ieri.
Foto: Shutterstock