Nu doar mărimea voastră… intimă contează. Şi greutatea influenţează calitatea sexului. Mai precis, kilogramele în plus dăunează plăcerii! De ce să nu recunoaştem? Sexul este un sport, pe care îl practici eficient doar dacă ai condiţie fizică bună. Este la fel ca în cazul abdomenelor. Dacă n-ai făcut până acum acest tip de exerciţiu, cu greu vei reuşi să faci cinci.
Soluţia: Dietă şi sport! Motivaţia unei vieţi sexuale împlinite este una foarte puternică! Profitaţi de ea pentru a vă ţine şi de obiceiul unei alimentaţii sănătoase, dar şi de abonamentul la sală.
Problema 3: Măsuraţi plăcerea, măsurându-vă!
Un alt aspect care influenţează plăcerea din dormitor este înălţimea. În cazul în care nu aveţi aceeaşi înălţime, pentru o potrivire ideală, tu trebuie să ajungi cel puţin cu vârful capului sub bărbia lui. În acest fel poziţiile de sex din picioare, cele care arată atât de erotic, vă sunt accesibile. O diferenţă prea mare între voi doi, vă limitează şi posibilităţile.
Soluţia: Dacă tu eşti mai scundă decât el…cu mult, nu-i o problemă. Dacă ai şi o greutate normală, voi doi vă veţi bucura de o poziţie greu de susţinut în general: cea în care el stă în picioare cu faţa la tine, iar tu stai cu spatele lipit de un perete şi îi cuprinzi talia cu picioarele. Faptul că eşti mai scundă decât el îţi va permite să-ţi pui braţele pe umerii lui şi să-l priveşti intens în ochi.
Chiar dacă se pune mai mult accent pe dorinţa sexuală, pe poziţiile preferate şi atitudinea dintre aşternuturi, principala potrivire care trebuie să vă preocupe, este cea fizică! Odată ce aţi atins-o, puteţi acorda atenţie şi celorlalte aspecte, pentru a avea o viaţă sexuală împlinită.