Credeai că în societatea noastră este dificil să îţi găseşti un partener? Uneori chiar te îndoieşti că îl vei găsi, dar măcar îţi este permis să îl cauţi. Nu aşa stau lucrurile…
la alte popoare. Deja ne-am obişnuit cu poveştile moderne de dragoste care încep pe messenger şi sfârşesc la Starea Civilă, dar a întâlni bărbatul ideal rămâne o dificultate pentru multe dintre noi. Încă de mici, visăm la cum va fi „prinţul” nostru, cât de mult ne va iubi, evident după ce s-a îndrăgostit la prima vedere…
În alte culturi însă, găsirea unui partener nu este sarcina femeii, nici măcar dreptul acesteia. Formarea cuplurilor are raţiuni economice şi de status şi iubirea este văzută ca o consecinţă a destinului comun care le-a fost ales celor doi de către familiile lor.
Sună medieval, nu? A nu avea libertatea de a te căsători cu cel pe care îl doreşti ca soţ şi a nu avea dreptul de a decide în privinţa propriei fericiri sunt două „nu”-uri de neconceput pentru o femeie din societatea occidentală. Pentru o musulmană sau o tânără hindusă, acestea sunt dovezi ale bunăvoinţei familiei faţă de ea.
Mireasa prin poştă – Această practică pe care o vedem în filme chiar există, însă îmi vine greu să cred că totul este atât de roz. Autorităţile americane supraveghează această practică, pentru că poate fi o acoperire de minune pentru traficul cu fiinţe umane şi traficul de droguri.
Căsătoria aranjată – Are la bază interesele economice ale unor grupuri şi pur şi simplu presupune că înrudirea prin căsătorie va duce şi la înrudirea averilor.
Masaii, o populaţie care trăieşte în Africa, alocă luni în şir peţitului si aplică tot felul de reguli şi ritualuri. La final, mirele trebuie să îşi dea toate vitele socrilor, pentru a primi în schimb mâna fetei. Sărac lipit, dar cu o soţie, revine în satul natal şi se apucă de cultivat pământurile.
Musulmanii aleg soţi pentru fiicele lor încă de când acestea sunt bebeluşi, iar mirelui i se cer obiecte luxoase şi o cunoaştere exemplară a Coranului, altfel imamul nu îşi dă acordul asupra căsătoriei.
Triburile din Papua Noua Guinee nici măcar nu văd în găsirea unui partener o nevoie de durată. Întâlnirile romantice şi sexuale au loc în junglă, în timp ce viaţa socială se petrece în sat. Nu există noţiunea de cuplu şi nici de paternitate, iar femeile îngrijesc singure copiii.
Căsătoria după algoritm
În Japonia există un software pentru grupurile de persoane singure (şi niţel disperate) care le permite să îşi introducă datele personale şi informaţii despre ce caută la un posibil partener. Kekkon Enotobira este un sistem care lasă la latitudinea unui algoritm matematic cum va evolua perechea formată conjunctural, cu o exactitate mai mare. Regula este aceea că trebuie să te supui verdictului computerului. Până aici merge încrederea japonezilor în tehnologia lor.
Femeile din regiunea Mosuo (China) trebuie să sunt cele mai fericite din lume. La împlinirea a 13 ani, o fetiţă primeşte multe daruri bogate, haine noi, de adult, dar şi o cameră doar a ei în casa familiei sale. Din acea zi, ea este liberă să aibă câţi parteneri vrea. Este suficient, conform obiceiurilor, să mângâie interiorul palmei bărbatului şi el va înţege că ea este interesată. Bărbaţii din această comunitate sunt obişnuiţi să îşi schimbe domiciliul odată cu o iubită nouă , iar cel mai mare avantaj al acestui tip de aranjament este păstrarea în bună stare a averilor celor două familii, dar şi a relaţiilor afective existente în cadrul grupului, ai cărui membri se mândresc cu faptul că mica lor societate nu cunoaşte invidia şi gelozia.
Ce părere ai? Este preferabil să pleci singură în căutarea lui Mr. Right, sau să te supui unei voinţe exterioare ţie care îţi alege partenerul şi să îl transformi pe bărbatul respectiv în Mr. Right după gusturile tale?