Așa cum spune o vorbă, norocul și-l face omul cu mâna lui. Iar când vine vorba de iubire, este posibil să fi fost norocoși, dar să nu ne fi dat seama, din cauza tendinței noastre de a asimila mai ușor informațiile negative.
Un studiu publicat în Personality and Social Psychology Bulletin arată că oamenii au de pierdut în dragoste tocmai pentru că ajung să ia prea mult în seamă părțile negative ale persoanei de lângă ei. Astfel, când încercăm să ne dăm seama ce un merge în relația noastră, majoritatea dintre noi are tendința de a se concentra asupra defectelor partenerului. Iar una sau două astfel de trăsături sunt mai mult decât suficiente pentru a ne lăsa convinși că nu stăm lângă cine trebuie.
”Avem tendința, în general, să ne concentrăm asupra informațiilor negative decât asupra celor pozitive”, a declarat Gregory Webster, profesor de psihologie la Universitatea din Florida și unul dintre autorii studiului publicat în revista americană de sociologie.
La cercetare au luat parte oameni de știință de la Universitatea din Florida, de la Universitatea de Western Sydney, Universitatea Indiana, Universitatea de Management din Singapore și Universitatea Rutgers (New Jersey).
Citește și: 7 lucruri mai grave decât infidelitatea
Aceștia au examinat informațiile culese din șase studii diferite pentru a stabili care este principala cauză a ghinionului în dragostea și ce factor important face ca o relație să se termine.
Ultima modificare februarie 10, 2022 11:26 am
Page: 1 2