Poate vrei să îi arăţi cât de bine ştii să săruţi, sau poate vrei să încerci o nouă metodă pentru a-l face să îţi ofere în pat tot ce are mai bun. Pentru toate acestea şi nu doar pentru atât, încearcă…
… 5 mişcări sexy în timp ce îl săruţi!
Variază mişcările buzelor şi limbii
Începe cu sărutul simplu, doar cu buzele. La câteva secunde, înclină-ţi puţin capul pentru a evita stânjeneala atingerii nasului. Variază intensitatea cu care apeşi buzele, deschide gura apoi micşoreaz-o şi foloseşte-ţi limba diferit: mai întâi vârful, apoi vârful şi partea mediană. Alternează şi intensitatea cu care mişti limba, însă nu exagera de parcă ţi-ai transforma limba într-un picamer.
Muşcă-i buzele
Adaugă şi un joc sexy! În timp ce îl săruţi, suge-i uşor buza inferioară, continuă cu sărutul normal sau franţuzesc, apoi muşcă-i uşor buzele şi spune-i că îţi place la nebunie ce se întâmplă. Îl vei face să se simtă foarte bine şi cu siguranţă îţi va returna gestul.
Alternează tipurile de săruturi
După ce ai aflat că trebuie să variezi intensitatea mişcărilor, trebuie să ştii că este foarte incitant să oferi şi să primeşti diverse tipuri de săruturi. Câteva minute alternează sărutul simplu cu cel franţuzesc, apoi opreşte-te şi apasă-ţi buzele puternic de ale lui, ca şi cum ai vrea sa îl înghiţi tot.
Continuă cu tipuri de săruturi mai puţin cunoscute: sărutul fluture – apropii genele de buzele, gâtul şi urechile iubitului şi clipeşti puternic, sărutul de schimb – iei o bomboană cu lichior şi o dai iubitului printr-un sărut, apoi o tot primiţi şi oferiţi până o topiţi, moment perfect să vă gustaţi buzele, sărutul pe lungime – întinzi limba, partenerul face acelaşi lucru şi, în timp ce le suprapuneţi, le mişcaţi uşor.
Unduieşte-ţi senzual corpul
O mişcare perfectă în timpul sărutului, mai ales dacă vrei să îl aduci mai repede în patul tău. În timp ce îl săruti, apropie-te foarte mult de el ca şi cum ai vrea sa te împingi în el în timp ce îl îmbrăţişezi. Plimbă-ţi mâinile pe corpul lui şi împinge-ţi zona intimă în a lui, ba chiar ia-i mâna şi aşeaz-o oriunde îţi doreşti pe corpul tău. Te îndoieşti cumva de efecte? Sper că nu.
Lovitura finală! Plimbă-ţi degetele prin părul lui, coboară-le pe ceafă şi apoi de-a lungul coloanei vertebrale. Atinge-i şi masează-i uşor fesele, plimbă-ţi mâna în zona lui intimă şi evită să îi atingi penisul, pentru a mări dorinţa.
Ai încercat sau ai încerca şi tu aceste mişcări în timp ce îl săruţi?