O femeie a făcut publice pe Internet mai multe mesaje primite de la soțul său, care o abuza. Mesajele, publicate pe o rețea de socializare, au stârnit furie și alte emoții puternice în rândul utilizatorilor și au devenit rapid virale.
Iată povestea femeii, așa cum ea însăși a relatat-o, după o lungă perioadă de abuzuri fizice, psihice și sexuale:
”Fostul meu soț era un bărbat bun și iubitor. A fost așa până în momentul în care eu am slăbit 35 de kilograme și m-am angajat. Din acel moment a început să spună că îl înșel, că am slăbit pentru a putea să-mi găsesc alți bărbați, că îmi cumpăr haine noi doar ca să mă laud că am slăbit și pentru ca bărbații să se uite mai mult la mine.
A început să mă controleze apoi. Când mergeam la mama, și rămâneam peste noapte, mă punea să-l sun apoi – de pe telefonul fix – sau să îi trimit poze din casă, în diferite ipostaze, să vadă că sunt acolo și că nu am ieșit în oraș.
Apoi a început să mă lovească și să mă abuzeze sexual. Aștepta să ies de la muncă și pur și simplu când ajungeam acasă mă abuza. Odată i-am spus că voi ieși în oraș cu colegele de serviciu, de ziua mea, dar pentru că nu a fost de acord, m-a lovit peste față și m-a dat cu capul de podea. M-am dus imediat la poliție, dar m-a urmărit cu mașina tot drumul până acolo. Oricum n-am rezolvat nimic. Am încercat toate variantele posibile – am vorbit cu părinții lui (tatăl lui e preot), dar nimic n-a mers. Toată lumea spunea să fiu mai drăguță cu el. De parcă era vina mea…
Într-un final am avut curajul să-l părăsesc, după ce mi-a lovit animalele, un câine și o pisică. Mi-am făcut bagajele cât era la muncă, mi-am luat animalele și m-am ascuns la o colegă de serviciu. Am sunat la poliție și la o asociație pentru protecția femeilor abuzate. Am stat ore întregi la medic să mi se fotografieze urmele bătăilor, am dat declarații și i-au pus ordin de restricție. Nu l-am mai văzut decât la tribunal apoi.
A fost acuzat pentru toate faptele lui oribile, dar nu a primit decât câteva luni de închisoare. De atunci au trecut 3 ani și abia acum pot să vorbesc despre asta și simt că mă pot considera o femeie liberă. Chiar dacă am multe datorii, n-am avut unde să stau o perioadă, chiar dacă a trebuit să-mi găsesc alt loc de muncă… credeți-mă, toate au meritat! Am scăpat de chinuri!
Am păstrat aceste mesaje ca să nu uit niciodată de unde am plecat și ca să mă bucur mereu de drumul lung pe care l-am parcurs până acum”.
Vezi mesajele în GALERIA FOTO de aici.
Citește și – O mamă i-a scris un sms fiului său mort. A rămas surprinsă când a primit răspuns
Citește și – I-a trimis un sms mamei, dar nu se astepta la raspunsul asta
Ultima modificare mai 4, 2017 3:44 pm