Vine toamna, bine-mi pare, la scoala va creste mare copilul meu ca o floare. Inscrierile insa se fac acum! Ce alegi, public sau privat? Anual, la nivel national raman in afara sistemului de invatamant peste zece mii de copii, din lipsa de locuri in gradinite si scoli. In aceasta situatie, invatamantul privat rezolva una dintre cele mai mari probleme ale sistemului educational romanesc. Dovada stau cele 140 de gradinite private din Bucuresti (in conditiile in care de stat sunt 148). "Daca aceste gradinite s-ar inchide, ar fi blocaj national! Ele sunt absolut necesare. Au un mare viitor si un succes extraordinar", spune Ramona Coman, inspector scolar pentru invatamantul particular in Inspectoratul Scolar Bucuresti (ISMB).De ce sa alegi o gradinita privata? "Scolile particulare se infiinteaza pentru a asigura conditii bune. Motivul pentru care sunt atat de multe in Bucuresti este avantajul economic al capitalei", explica Violeta Gogu, purtatorul de cuvant al ARACIP, institutie care evalueaza, autorizeaza si acrediteaza unitatile de invatamant din sistemul public si privat. Daca in invatamantul de stat fondul clasei este in prezent ilegal, scolile particulare costa. Suma lunara platita de un parinte pentru un copil este intre 600 si 1 500 de lei, in functie de program. Adica, daca iei copilul acasa dupa pranz, scoti mai putini bani din buzunar decat daca il iei acasa la sapte seara. Principalul motiv pentru care iti inscrii copilul la o scoala particulara este numarul mic de elevi dintr-o clasa. Cu cat mai putini, cu atat mai multa atentie va acorda profesorul sau educatorul fiecaruia in parte. "Daca limita la privat este de 10-15 elevi intr-o clasa, la stat e de 22, dar in realitate ajunge si la 30-35 de copii, pentru ca nu sunt locuri", spune inspectorul ISMB.Salile de clasa sunt si ele mai mici, permit o interactiune mai mare, iar colectivitatea se transforma in "familie". Baza materiala este consistenta si, implicit, posibilitatile sunt mai multe, incepand de la amenajarea spatiului si pana la implementarea unor cursuri optionale costisitoare. Ca parinte platitor de taxa lunara "iti permiti sa ceri conducerii diverse lucruri pentru a avea grija de copii la standard inalt. La stat, daca ceea ce ceri nu e prevazut in buget, nu sunt bani", explica reprezentantul ARACIP. Nu in ultimul rand, profesorii unei scoli private sunt motivati salarial. In plus, "cei care infiinteaza o scoala particulara pastreaza in permanenta contactul cu directorul si cu personalul. Tin cont atat de dorintele si de propunerile parintilor, cat si de cele ale elevilor", spune Violeta Gogu.Atentie cum alegi gradinita!Principalul atu al scolilor de stat este principalul dezavantaj al scolilor particulare: resursele umane. Una dintre conditiile acreditarii unei gradinite particulare, la patru ani de la deschidere, este personalul calificat, titularizat. Mai exact, educatorul trebuie sa fie neaparat absolvent al sectiei educatori din cadrul unui liceu pedagogic. "Chiar daca are facultate, master, specializare in invatamant, fara aceasta sectie e considerat necalificat. Este un paradox", spune inspectorul ISMB. In plus, personalul calificat din invatamantul public isi paraseste cu greu locul de munca "stabil" pentru unul pe care l-ar putea pierde in cativa ani, daca gradinita nu isi va lua acreditarea. Pentru ca explozia invatamantului privat a avut loc in ultimii doi ani, iar din 140 de gradinite, doar 10 sunt acreditate, restul sunt autorizate. Exista insa o serie de gradinite care functioneaza fara autorizatie, sub titulatura de Cluburi. Ele sunt de fapt societati comerciale cu cod CAEN, care le permite sa desfasoare activitati recreative. Din cest motiv, Inspectoratul Scolar nu are niciun control asupra lor si risti sa nu stii cine, ce ii preda copilului tau. Inainte sa-l inscrii la o astfel de gradinita pe motiv ca este aproape de casa, cere sa ti se arate autorizatia acordata prin ordinul ministrului educatiei.Foto: Northfoto