V-aţi despărţit şi ai trecut în faza a doua de "recuperare". Nu mai eşti deprimată că v-aţi despărţit, ci de-a dreptul furioasă şi nu îţi vine decât să îl vorbeşti de rău oricui te-ar asculta. Totuşi, nu este o idee bună să faci asta. Uite ce nu ar trebui să spui niciodată despre fostul iubit şi de ce:E săracFiecare om are propriul lui stil de viaţă. Dacă el nu cheltuieşte la fel de mult ca tine sau nu îşi permite tot ce îţi permiţi tu, asta nu înseamnă că este sărac şi nu ar trebui să îl judeci pentru asta. În plus, dacă te plângi de acest lucru, chiar şi prietenelor cele mai apropiate, vor crede despre tine că eşti genul de femeie greu de... întreţinut.Nu face sex bine Oricât de furioasă ai fi, nu uita că tu ai fost cea care a ales să aibă o relaţie cu el şi dacă sexul a fost atât de rău, atunci de ce nu v-aţi despărţit mai devreme? În plus, este de prost-gust să vorbeşti urât despre momentele voastre intime, chiar dacă nu s-a prezentat chiar spectaculos între cearceafuri.Încă îl iubeştiOrice despărţire este dureroasă, dar cu cât le spui apropiaţilor mai mult că încă ţii la el, cu atât îţi prelungeşti suferinţa. Dacă îţi tot aminteşti de sentimentele pe care le-ai purtat pentru el, nu vei reuşi să treci peste ele. Odată cu timpul vor trece, însă nu le mai scoate tot timpul la lumină.Citeşte mai multe pe pagina următoare!Te trata oribilDacă era nesimţit - sau mai rău de atât - atunci ce te-a ţinut în braţele sale timp de luni bune sau chiar ani? Dacă un bărbat te tratează urât, atunci nu ar trebui să stai lângă el, în relaţia toxică pe care aţi creat-o. În orice relaţie ar trebui să fii atentă la semnalele de alarmă, oricât de îndrăgostită ai fi.Secretele saleCe spune despre tine faptul că după ce v-aţi despărţit deja ai început să-i împarţi secretele - pe care ţi le-a spus pentru că a avut încredere în tine - în stânga şi în dreapta? Oricât de rău s-ar fi terminat lucrurile între voi, nu uita că aţi avut o relaţie intimă şi ai făcut o promisiune, nu doar faţă de el, ci şi de tine.Trăsăturile negative, pe care le vezi şi în actualul iubitDacă ţi-ai văzut deja de drum şi ai întâlnit o nouă iubire, eşti norocoasă. Orice om are calităţi şi defecte, iar unele trăsături negative pot fi comune mai multor persoane. Dacă vezi unele lucruri rele în actualul iubit, pe care le-ai văzut şi în fostul, însă nu sunt motive de despărţire, atunci ţine-le pentru tine. Faptul că îl compari cu bărbatul dinaintea lui îl face doar să se simtă rău în relaţia voastră.