10 lucruri enervante pe care le fac cuplurile

.

Iubirea este cel mai frumos sentiment, însă modul în care şi-l manifestă unele cupluri este mai degrabă penibil, ori enervant pentru privitori. Există o mulţime de…
… gesturi şi vorbe  pe care le observi zi de zi printre cupluri şi care, parcă, te fac să nu mai vrei o relaţie aşa de tare sau care te fac să îţi spui că cea pe care o ai tu cu iubitul tău se distinge de ce vezi în jurul tău.

Iată 10 lucruri enervante pe care le comit cuplurile îndrăgostite în public!

1. Sărutul însoţit de sunete

Mergi la cinema şi încerci să ignori ronţăielile din jurul tău când, deodată, auzi… alt fel de sunete din care poţi distinge că, pentru un anumit cuplu, filmul nu este chiar atât de interesant.

2. Săruturile franţuzeşti dimineaţa în metrou

Aşa cum pentru consumul de alcool ar trebui să aştepţi să vină „happy hour”, poate că ar trebui să se inventeze şi un „happy hour” pentru săruturi, căci cuplurile care se sărută pasional dimineaţa în metrou pur şi simplu sunt greu de digerat. În plus, chiar nu e cazul să arate tuturor ce noapte de pomină tocmai au încheiat.

3. Vorbesc mult la telefon, deşi sunt în compania cuiva

Sigur ai vreo prietenă care te-a întrerupt din povestit pe motiv că îi sună telefonul şi trebuie să răspundă, căci e… EL. Toate bune şi frumoase, dar după un sfert de oră de conversaţie în care cei doi îşi spun numai banalităţi, printre care şi că „sunt la suc cu Xulescu” parcă îţi vine să îi iei telefonul din mână şi să i-l închizi.

4. Vorbesc non-stop unul despre celălalt

Atunci când nu vorbesc între ei, vorbesc unul despre celălalt… muuult! Dorul poate fi un sentiment pustiitor, dar să-i spui prietenei la suc de zeci de ori că nu mai poţi de dorul lui e prea de tot.

Mai enervant este însă atunci când prietena ta îndrăgostită îl tot aduce în conversaţie, deşi contextul nu o cere deloc. Tu îi spui de problemele tale la muncă şi că ai primit un mail necruţător de la şef, iar ea simte nevoia să precizeze ce sms scumpic a primit de la iubitul ei.

5. Devin ofertă doi în unu

Atunci când la ieşirea cu colegii de muncă cineva îşi aduce partenerul de cuplu ai voie să ridici o sprânceană. La fel şi când prietena ta, cu care n-ai mai pălăvrăgit de mult timp, spune să rezervi o masă de trei persoane la restaurant.

6. Merg foarte încet pe stradă

Observi acest lucru mai ales în destinaţiile turistice, unde cuplurile se plimbă alene pe stradă. N-ar fi nicio problemă să îi depăşeşti, dacă ar binevoi şi ei măcar să îşi dea drumul de la mână atunci când aglomeraţia o cere. De cele mai multe ori însă trebuie să îi ocoleşti, căci mâinile lor sunt sudate.

7. Dispar…

Cred că ţi s-a întâmplat şi ţie să îţi vezi tot mai rar prietena, pentru că are un nou iubit. Vacanţele petrecute cu alte cupluri sunt iarăşi o piatră de încercare, mai ales când stabiliţi să plecaţi la o anumită oră cu toţii în oraş, dar respectivii întârzie să apară. Tot cuplurilor le mai stă în fire uneori să contramandeze o întâlnire pe ultima sută de metri sau să îşi închidă telefonul deşi aveau de stabilit ceva telefonic.

8. Devin fraţi gemeni

Mai ştii cum era când prietena ta mergea la cinema doar la filmele romantice, dar în mod subit, au început să îi placă filmele de acţiune? Mai trist este atunci când renunţă la lucruri care o defineau de dragul relaţiei. Nu că ar fi un lucru rău, dar cel pentru care se schimbă nu face aceleaşi concesii.

9. Iau decizii doar împreună

Unii parteneri de cuplu îşi pierd identitatea individuală, astfel că nu pot lua nici cea mai mică decizie fără să îl consulte pe celălalt. Cât despre activităţi făcute separat, nu se pune problema.

Tocmai de aceea prietena ta ratează weekendurile cu fetele la mare şi, mai nou, cere părerea iubitului când vrea să se vopsească şi nu o mai solicită şi pe a ta.

10. Încearcă să formeze şi alte cupluri printre prietenii lor

Când devin un cuplu, parcă au găsit elixirul fericirii, astfel încât îi fac pe cei singuri să se simtă de parcă ratează ceva deosebit. Tocmai de aceea, organizează aşa de multe întâlniri în patru, ei doi şi doi amici de-ai lor care „trebuie” să se cunoască mai bine.

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton