Socrii îţi fac şi ţie viaţa un coşmar?

.

Aţi ajuns la concluzia că mutatul cu chirie nu este deloc avantajos, aşa că v-aţi decis să locuiţi cu ai lui. Mişcarea este una inteligentă din punct de vedere financiar.
Din restul punctelor de vedere însă, aveţi câteva obstacole de trecut.

Iată ce spun studiile!

Femeile care locuiesc cu soţul şi cu un set de părinţi, în special cu socrii, sunt de trei ori mai predispuse să facă infarct, spre deosebire de femeile care locuiesc doar cu soţul.

Studiul este unul deosebit de amplu, analizând 91 000 de femei şi bărbaţi, pe o perioadă de 10 ani. În cazul bărbaţilor nu s-a remarcat o creştere a riscului de a face infarct din cauza locuitului cu părinţii ori socrii şi soţia.

Aşadar, locuitul împreună cu socrii este o sursă permanentă de stres. Totuşi,  poţi face mai agreabilă existenţa alături de socrii, dacă urmezi paşii următori:

Pasul 1. Concentrează-te doar asupra aspectelor pozitive ale locuitului cu socrii

Roxana îşi aduce aminte de vremea în care locuia cu socrii, o perioadă scurtă de timp, ce-i drept.

„Probabil unde ştiam că nu voi sta mult cu ai lui, m-am bucurat numai de aspectele pozive şi n-am dat prea multă importanţă impedimentelor. Ajunsesem să ne uităm toţi patru la filme şi să mâncăm împreună seara.

Acum locuiesc doar cu iubitul meu şi imi lipsesc mesele calde făcute de socrii, atunci când mă întorc de la muncă. Oricât de ciudat ar părea, imi lipsesc şi momentele petrecute împreună deoarece sunt nişte oameni extraordinari. Împreună cu Adi mergem şi-i vizităm ori de câte ori putem”, povesteşte Roxana experienţa ei cu socrii.

Aşadar, fără o atitudine optimistă, orientată doar asupra părţii pline a paharului, nu vei găsi foarte agreabil locuitul cu socrii.

Iată câteva argumente pro, menite să-ţi dea acel imbold de care ai nevoie:

Pe lângă mesele calde, poţi avea parte şi de alte „servicii” oferite, care îţi vor mai lua din grijile de pe umeri.

S-a demonstrat că locuitul cu socrii le determină şi pe femei şi pe bărbaţi să rărească considerabil fumatul şi consumul de alcool. Poate că jena de a fuma de faţă cu ai lui te va impulsiona să renunţi în sfârşit la acest viciu.

Dacă locuiţi cu socrii şi aveţi copii, ei îşi vor oferi spirjinul în educarea şi creşterea lor. Nu zic să laşi responsabilităţile importante pe umerii lor, dar, în sfârşit, vă veţi putea lua un concediu numai voi doi. Mai mult, stresul jonglării între viaţa de familie şi serviciu se va mai diminua.

Un alt aspect pozitiv este faptul că puteţi avea grijă de socrii, dacă aceştia au o stare de sănătate precară. În acest fel vă veţi asigura că-şi iau medicamentele, fără să faceţi un drum în plus până la ei. Puţin ajutor din partea voastră le va însenina anii bătrâneţii.

Desigur, pentru a face locuitul cu socrii o experienţă agreabilă nu e nevoie doar să vă concentraţi asupra aspectelor pozitive, mai ales dacă aveţi de-a face cu nişte socrii mai dificili.

Pasul 2. Stabiliţi regulile de convieţuire şi, mai ales, limitele

Înainte să despachetaţi, stabiliţi împreună cu socrii regulile casei în cazul fiecăruia. Poate că socrii vor ca tu să faci cumpăraturi în weekend sau să vă spălaţi singuri vasele de bucătărie, ori lenjeria de pat. Iar voi doi veţi dori cu siguranţă o uşă cu încuietoare şi un singur set de chei, al vostru. Ar fi bine să-i avertizaţi să ciocănească întodeauna atunci când dau nas în nas cu o uşă închisă, chiar dacă e vorba de uşa de la intrare.

Totodată, discutaţi de la bun început toate aranjamentele financiare, pentru a nu exista ulterioare divergenţe.

E necesar să stabiliţi toate aceste reguli ce ţin de cotidian, pentru a nu trece printr-o situaţia atât de penibilă şi delicată încât să vă bântuie pe tot parcursul şederii voastre acolo. Pe de altă parte, stabilirea acestor reguli vă va scuti de ulterioare discuţii în contradictoriu despre cât de des duc ei gunoiul.

Totuşi, înarmaţi-vă cu multă răbdare, căci veţi da şi peste situaţii neprevăzute în care noi şi noi reguli de convieţuire se vor stabili.

Pasul 3. Nu lăsaţi părinţii să vă afecteze intimitatea

Marele dezavataj al locuitului cu socrii este că nu mai aveţi parte de aşa multă intimitate. De aceea aveţi nevoie atât de stâpânire de sine cât şi de putere de improvizaţie. Cum puteţi improviza?

Organizaţi activităţi în afara casei doar pentru socrii, în funcţie de preferinţele lor. În cazul în care aveţi copii, bunicii vor fii încântaţi să iasă cu nepoţeii lor în parc. Totodată puteţi pleca voi doi undeva împreună şi, dacă e cazul, puteţi lăsa copiii acasă cu bunicii.

În rest, învăţaţi să vă domoliţi reacţiile sonore în dormitor sau daţi volumul televizorului mai tare şi pretindeţi că sunteţi captivaţi de un documentar. Muzica dată la maxim, eventual pe repeat, este un indiciu destul de clar al faptului că nu dansaţi…

Pasul 4. Învaţă cum să abordezi şi să soluţionezi conflictele

Cel mai important este să înveţi când e cazul să insişti sau să cedezi şi ce conflicte merită dezbătute ori evitate. Regula de aur, pentru a nu te pune rău cu socrii, este ca niciodată să nu intervii într-o discuţie aprinsă între ei şi  fiul lor. În schimb, dacă tu ai un conflict cu socrii, partenerul tău este indicat să medieze el situaţia, de vreme ce el este numitorul comun.

La fel ca şi în cazul părinţilor tăi, realizează faptul că unele diferenţe de generaţie îşi vor spune cuvântul.

Învaţă să suporţi cu stoicism, dar să te şi aperi cu fermitate în faţa criticilor primite de la socrii. Acum că locuieşti cu socrii, aceştia vor simţi imboldul de a interveni cu „sfaturi părinteşti”, popular denumite „critici” şi în cazul tău. De la felul în care te porţi cu fiul lor sau în care vă educaţi copiii, până la orele târzii pe care le petreci la serviciu, toate vor fi avizate de socrii.

În astfel de situaţii păstrează-ţi calmul, dar fii directă în exprimare: fără ofense verbale, dar şi fără ocoliri şi dulcegării.

Pasul 5. Scapă de jenă şi ruşine

Alex mărturiseşte că îi este deosebit de jenă în prezenţa părinţilor iubitei sale, dar „se sacrifică” pentru a fii în preajma ei cât mai mult timp, având în vedere că amândoi au programe încărcate la locul de muncă.

„Nu se pune problema să ies din dormitorul nostru şi să merg până la frigider să-mi iau ceva de mâncare. Abia aştept momentul în care vom locui doar noi doi şi voi putea să umblu lejer prin toată casa”, suspină el.

Pentru ca tu sau partenerul tău să nu treceţi prin astfel de neplăceri, cel cu ai cărui părinţi locuiţi ar trebui să poarte în prealabil o discuţie cu părinţii lui. El poate să-şi roage părinţii, fără ştirea partenerului, să-i spună acestuia câteva cuvinte de încurajare, pentru a-i mai tempera timiditatea.

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton