Gândurile lui te pun pe tine în centrul atenţiei! Crezi că se gândeşte la Angelina Jolie sau la diverşi monştrii pentru a-şi amâna orgasmul? Ei bine, acestea sunt doar clişee!
Patru bărbaţi au dărâmat câteva mituri şi au mărturisit care le sunt cele mai ascunse gânduri în aşternuturi.
„Dacă sexul este incredibil, orice gând dispare”
Mircea, Cătălin, Radu şi Ovidiu susţin că într-o partidă de sex perfectă nu e loc de gânduri. „Dacă ai dat peste o femeie cu care te potriveşti foarte bine la pat şi vă ghiciţi dorinţele din priviri, cu siguranţă nu mai este loc de gânduri”, spune Cătălin.
Mircea consideră că partida de sex perfectă este cea în care îţi permiţi să faci orice improvizaţie, iar partenera este încântată de spotaneitatea ta şi vine şi ea cu idei provocatoare.
„Practic, e un schimb de preferinţe sexuale făcut involuntar, care stârneşte şi mai multă dorinţă în cazul amândurora. Singurul gând în acest caz poate fi cel mult: cât de mult vor evolua lucrurile?”, explică Mircea.
„Dacă sexul nu este incredibil, îi spun pe loc ce nu-mi place”
Nu sta să analizezi cât de bine te descurci în timpul partidei de sex. Cei patru au recunoscut că-i spun pe loc partenerei, dar într-o manieră elegantă, dacă îi deranjează ceva anume la ea.
„Atunci când partenera îmi provoacă vreun disconfort, îi mărturisesc pe loc despre ce e vorba, dar îmi aleg cu atenţie cuvintele ca să nu o inhib. De exemplu, i-am propus iubitei mele să schimbăm poziţia, atunci când cea în care ne aflam îmi provoca o oarecare durere”, descrie Radu.
Mircea mărturiseşte că nu o critică pe iubita sa în dormitor, ci îi spune direct cum ar fi mai bine să se petreacă lucrurile, trecând peste aspectele negative.
Cătălin consideră că îţi poţi da seama cât de bine te potriveşti cu o femeie luând în considerare debitul verbal dintr-o partidă de sex. „Cu femeia potrivită nu ar trebui să comunici verbal foarte mult”.
Radu povesteşte că a reuşit să facă o partidă de sex memorabilă cu o femeie aparent total nepotrivită.
„Am fost practic agăţat într-un bar şi când am ajuns acasă la ea mă aşteptam la o partidă de sex pasională şi provocatoare. Ea în schimb prefera ca lucrurile să decurgă mai romantic. Din vorbă în vorbă am convins-o să se lase pe mâna mea, iar partida de sex a fost o revelaţie pentru ea, iar pentru mine o adevărată plăcere”, îşi aminteşte Radu.
„Nu îmi imaginez diverse fantezii pentru a atinge orgasmul”
Cei patru intervievaţi nu pornesc la drum cu un scenariu bine stabilit pe care tu trebuie să-l ghiceşti şi să-l respecţi. Chiar dacă nu li se îndeplinesc cele mai ascunse fantezii cei patru susţin că rămân ancoraţi în realitate cu tine.
Ovidiu apreciază simplu fapt că se află în pat cu femeie respectivă.
„De ce te-ai mai gândi la altceva, când ai ocazia să experimentezi ceva pe viu? Imaginaţia este extrem de importantă atunci când pui în practică fantezia alături de persoana respectivă. În alte scopuri nu ar trebui folosită”, spune Ovidiu.
Şi Cătălin preferă să-i împărtăşească iubitei sale fanteziile şi să „negocieze” cu ea ce merge pus în practică. „În rest, nu-mi bat capul cu dorinţe neîndeplinite nici măcar în timpul celei mai banale partide de sex. Prefer să fac ceva pentru a alunga monotonia”, spune el.
Mircea şi Cătălin recunosc, în schimb, că au tendinţa să fie cu un pas înaintea acţiunii şi să-şi imagineze ce le-ar plăcea să se întâmple în continuare.
„E o pierdere de timp să te gândeşti la alte femei în timpul sexului”
Radu crede că nu are niciun sens să-ţi imaginezi că faci sex cu altă femeie. „Mai degrabă te poţi gândi la o situaţie erotică, dar nu la un alt personaj”.
Ovidiu te asigură că niciun bărbat nu întră în patul unei femei de care nu este sau nu mai este atras. „Aşa că, dacă ai ajuns să ai fantezii cu alte femei, îţi doreşti pur şi simplu pe altcineva, iar sexul cu persoana din prezent devine o pierdere de timp”.
Cătălin afirmă şi el că fanteziile cu alte femei sunt mai degrabă un motiv de întristare. „Nu te fac decât să realizezi tot mai mult că nu-ţi mai doreşti să fii pe plan sexual cu persoana de lângă tine”.
Mircea precizează că nu a simţit niciodată nevoia să se gândească la altcineva în afară de partenera lui.
„Nu-mi amân orgasmul cu gânduri dizgraţioase”
Radu mărturiseşte că nu se gândeşte la ceva non sexual pentru a-şi amâna orgasmul ci are grijă să-şi controleze ritmul respiraţiei. „Dacă îţi controlezi respiraţia şi o transformi din sacadată în normală, amâni momentul orgasmului. În orice caz, nu mă gândesc la lucruri dizgraţioase, pentru că m-aş îndepărta deja prea mult de orgasm”, spune el.
Radu şi Mircea recunosc în schimb că se gândesc la timpul de care are nevoie partenera pentru a atinge orgasmul. „Uneori, pur şi simplu obosesc şi mă încep să mă gândesc la motivele pentru care ea nu reuşeşte să atingă orgasmul”, afirmă Radu.
Mircea, în schimb cugetă asupra propriilor acţiuni care să-i ofere partenerei mai multă plăcere.
Foto: Shutterstock