Mă gândeam tot mai des să scap. O prietenă care stătea într-o garsonieră închiriată a plecat în străinătate și m-am mutat în locul ei la începutul acestui an. Am plătit pentru februarie și martie cu bani în avans de la serviciu. În weekend-uri mergeam și stăteam acolo cu copilul. Situația s-a înrăutățit. Mă întreba de unde am bani. Totul a culminat într-o zi când supărat că am garsoniera cu chirie, m-a luat de umăr și m-a dat afară din casă. Eram desculță, cu hainele de pe mine cu care venisem de la București. Din clipa aia am mai intrat în casă o singură dată, când mi-am luat câteva hăinuțe. Am încercat să intru în curte, mi-a dat cu poarta-n față. Poliția nu a avut ce face, deoarece casa nu era și pe numele meu. Am intrat în casă, am luat copilul. Mi s-a imputat de ce am luat copilul. Am considerat că e normal să-l iau, să nu rămână cu un bărbat care bea. Am trăit cea mai mare traumă – să fii dat afară dintr-o casă în care ai investit suflet și ani. Tinerețea mea. E foarte greu ca la 40 de ani să o iei de la zero, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Era aprilie când m-a dat afară din casă. Copilul trebuia să mai stea în lunile mai și iunie ca să termine școala. Dar fără mine. Eu mă duceam o dată de două ori pe săptămână la o vecină și copilul venea la mine și-l vedeam două ore. Îi dădeam pachețel. După ce a terminat școala a venit la mine la București. Așa mult m-a îmbrățișat când ne-am revăzut.
„Am căutat ajutor. Îmi pierdusem orice speranță”
În tot acest timp eu am căutat ajutor. Văzând că nu găsesc sprijin pe nicăieri. Mi s-a spus că am dreptul să-mi văd copilul, dar nu să locuiesc în acea casă. Atunci am început să caut fundații să văd ce aș putea face. Am vorbit la Estuar la telefon. Chiar am zis că e ultimul loc în care mai sun. Îmi pierdusem orice speranță. Mi s-a spus: «Doamnă, nu e chiar așa». Am venit la fundație și toate au decurs de la sine. Am venit cu procese verbale, certificate medico-legale, am adus toate probele. Am câștigat un ordin de protecție pentru jumnătate de an și asta m-a ridicat. Mi-a mai trecut frica, deoarece știam că nu are voie să se apropie la mai mult de 100 de metri de mine, de locul de muncă, de casa unde stau acum și că nu are voie să mă contacteze telefonic. Pentru copil nu am obținut ordin, pentru că am considerat că dacă băiatul a stat acolo o lună și jumătate până a terminat școala, tatăl nu constituie un pericol pentru el.
Situația s-a schimbat spre bine. Copilul îl mai vizitează. Încă trec prin toate astea. Eu acum sunt sus și asta datorită sprijinului primit de la fundație. Dacă mi-ar spune să mă întorc acum acasă? Doamne ferește! Nu am crezut că viața poate să fie atât de simplă. Ne-o complicăm noi. E felul nostru de a gândi. Chiar nu-mi vine să cred. Pentru că am atâția oameni cu suflet lângă mine datorită cărora sunt cine sunt acum. Toți m-au încurajat și m-au susținut. Sunt bine. Faptul că am găsit aici susținere morală și din punct de vedere juridic m-a ajutat enorm. Nu mai sunt slabă. Mi-era frică de orice. Mă gândeam – dacă n-am bani să plătesc chiria etc. Am înțeles și că dacă aș rămâne fără serviciu, mă duc în altă parte. Cred în Dumnezeu foarte mult. Și nu mă las. Acum, când ajung seara acasă, mă simt o femeie puternică.”
Nu a fost ușor pentru R. să-și amintească toți anii plini de violență, dar a făcut-o și pentru a arăta femeilor aflate în astfel de situații că există o șansă de a avea altă viață, indiferent dacă, la un moment dat, pare imposibil. Am întrebat-o ce i-ar spune unei femei aflate în situația ei.
„Femeilor aflate în situația în care am fost eu le-aș spune că nu sunt singure”
„În primul rând i-aș spune că nu e singură. Să nu se gândească niciodată că e singură și că nu se va descurca. Așa am crezut și eu 15 ani. Era teama de necunoscut. Mă gândeam ce o să fac, dacă nu am bani, dacă mi se întîmplă ceva. A existat mereu un dacă… Partea financiară era o problemă. Am întâlnit oameni pe care mi i-am dorit în adâncul sufletului meu. Acum ei sunt lângă mine. Nu vreau să am de-a face cu oameni răi. Pe cât de orbită am fost vreme de 15 ani de ideea de a avea cu orice preț o casă și familie, pe atât de mult deschid ochii acum și încep să cunosc oamenii. Și sunt bine… Ce să-i mai spun unei femei ce se confruntă cu violența soțului? Nu trebuie să accepte nici măcar «dă-te mai încolo» de la un bărbat. Pentru că merităm respect. Noi, femeile, le-am dat naștere. Și orice bărbat, când lovește o femeie sau o jignește, trebuie să se gândească că a fost născut și învățat să meargă de către o femeie.”
Din păcate, cu această realitate se confruntă foarte multe femei din România, după cum arată statisticile. Ce este important să știe oricine trece printr-o astfel de situație este că e important să ceară ajutor. Mai multe informații despre violența domestică pot fi aflate de pe site-ul Fundației Estuar.
În ultimii ani, în România, aproape 800 de femei au murit din cauza violenței domestice
În România, la fiecare 30 de secunde, o femeie este abuzată fizic sau verbal. La noi în țară, în ultimii ani s-au înregistrat peste 65.000 de cazuri de violență conjugală îndreptată împotriva femeilor și aproape 800 de femei au murit din cauza violenței domestice. Una din cinci femei (17,8%) din România au declarat că au fost supuse, de-a lungul vieții, unui tip sau altul de violență în familie. Dintre victime, aproape toate (93%) au fost pălmuite și/sau lovite cu piciorul, iar jumătate dintre acestea au fost trântite de perete sau podea. Datele au fost centralizate în urma Cercetării naționale privind violența în familie și la locul de muncă, realizată de „Centrul Parteneriat pentru Egalitate”.
În ultimul an și jumătate, Fundația Estuar a oferit victimelor violențelor în familie consiliere psihologică, psihiatrică, juridică, socială în cadrul proiectului „Alege Demnitatea”, realizat în parteneriat cu Fundația Prețuiește Viața, Asociația Telefonul Copilului și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6. O parte dintre persoanele care au beneficiat de acest proiect au fost prezente în cadrul primei ediții a Galei Demnității, ce a avut loc în luna octombrie. Pe scenă au urcat femei care au demonstrat că viața trăită la limită, în teroarea cauzată de cel sau cei cu care locuiești în casă poate fi și altfel, dacă te adresezi celor care te pot ajuta. Despre acest proiect au vorbit Andreea Marin, președintele Fundației Prețuiește Viața, și ambasadoarea proiectului Alege Demnitatea și Amedeea Enache, directorul executiv al Fundației Estuar (foto).
„Scopul nostru a fost să le arătăm acestor oameni că nu sunt singuri, să îi sprijinim să aleagă viața demnă pe care o merită și drumul spre mai bine, să își recapete încrederea și respectul de sine, iar acum, când au reușit să devină stăpâni pe propria viață, sărbătorim demnitatea împreună cu ei. Poveștile de succes prezentate în cadrul Galei cu acordul lor reprezintă doar o mica parte dintre realizările proiectului care a fost un pilot desfășurat în 4 județe ale țării, ceea ce ne face să fim mândri și ne dă putere să mergem mai departe, sprijinind persoane care trec prin momente dificile în viață, cu dorinta de a extinde pe plan național munca noastră”, spune Andreea Marin, președintele Fundației Prețuiește Viața și ambasadoarea proiectului Alege Demnitatea.
„Este extrem de greu să rupi un lanț al abuzurilor. Oamenii se tem să vorbească, să întrebe, să povestească prin ce trec. Noi am știut să înțelegem și ceea ce ei nu ne spun prin cuvinte și să găsim soluții pentru problema fiecăruia, chiar și pentru cei care nici măcar nu conștientizau cat de mult au nevoie să fie ajutați”, spune Amedeea Enache, directorul executiv al Fundației Estuar, partener al Fundației Prețuiește Viața în proiect.