Cât te afectează fostele relaţii? J.Lo a plâns cântând despre ele

.

Când spui ,,fostul” te gândeşti cu satisfacţie sau cu amărăciune la el? Ai regrete pentru trecutul tău amoros? Se pare că Jennifer Lopez are.

Şi, înainte să vorbim despre dezechilibrul emoţional al divei de peste ocean, să ne gândim puţin la noi. Toate avem cel puţin un ,,fost”, pe care îl aşezăm într-o cutiuţă specială cu amintiri.

Dacă stai să te gândeşti bine, ai motive pentru care să suferi după EL dar mult mai multe ca să nu te uiţi în urmă. Ok, ok, atunci erai evident mai tânără, mai fresh, mai libertină, îl credeai poate perfect pentru tine. Îţi trec repede gândurile astea când îţi aminteşti că nu degeaba îl numeşti ,,fost” şi… încep să curgă motivele.

Surpriză! Raţiunea nu ţine o veşnicie! Sentimentele şi regretele şi imaginaţia ţi-o iau razna, din nou. Aşa că nu eşti deloc de condamnat dacă te gândeşti la fostul sau la foştii când eşti singură, când tocmai ai ieşit dintr-o relaţie, când iar ai crezut că este cel mai bine şi ţi-a dovedit că este la fel de rău.

După ce ai udat un pachet de şerveţele, cum să nu te gândeşti dacă nu cumva ar fi bine să îl aduci pe X înapoi în viaţa ta? Aşa de bună ţi se pare ideea încât eşti convinsă că trebuie să faci ceva. Pentru binele tău sper că ţi-ai dat seama, chiar şi cu mâna pe telefon formând numărul lui, că ceva a ieşit urât între voi doi şi nevoia de EL este doar o cursă pe care ţi-o întinzi singură, tristă şi neconsolată, convinsă că altul mai bun nu există. Nu există, dar o să existe, ok? Scrie-ţi asta ca mesaj de întâmpinare dimineaţa, pe telefon!

Concluzia? Degeaba crezi că te maturizezi emoţional cu experienţa mai multor relaţii. După fiecare relaţie eşuată simţi nevoia ciudată să te întorci în timp, să reevaluezi cine ai fost şi ce ai făcut.

Şi exact asta se pare că este şi problema divei Jennifer Lopez.

A reuşit să menţină o poziţie demnă din momentul în care a anunţat oficial divorţul de Marc Anthony, însă pe 23 octombrie, în timpul unui show exploziv la cazinoul Mohegan Sun din Connecticut , diva de 42 de ani şi-a lăsat emoţiile la vedere. A cântat o versiune unplugged a melodiei ,,If you had my love” (Dacă ai fi avut dragostea mea). Apoi, a anunţat publicul că va cânta ultimul cântec despre dragoste pe care l-a scris, adăugând că a trecut ceva timp de atunci. Cântecul se numeşte ,,Until it beats no more” (Până când nu va mai bătea). Sugestiv pentru suferinţa interioară nu-i aşa? Când a încheiat, vizibil emoţionată, Jennifer Lopez a mărturisit că a făcut o călătorie în timp şi a început să plângă.

Cu atât mai sugestiv a fost momentul cu cât în acelaşi timp dansatorii refăceau pe scenă momente din trecutul ei şi culmea, dansatorii semănau cu bărbaţii trecutului ei: P. Diddy, Chris Judd, Ben Affleck si Marc Anthony. Filmuleţul cu momentul îl ai mai jos.

Deci, cum rămâne cu regretele şi impresiile despre foştii noştri iubiţi?

Foto: Hepta

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale