Iubirea ţine cont de vârstă?

.

O vorbă din popor spune că dragostea n-are vârstă. Ai înclina să-i dai dreptate, căci sigur n-ai stat să te gândeşti la anii care vă despart atunci când te-ai îndrăgostit de el. Hai să vedem cât adevăr există în această zicală.
El uşor grizonant, ea abia dacă a ieşit de pe băncile şcolii… Cu siguranţă îţi vine în minte cel puţin un astfel de cuplu. Despre o asemenea relaţie, cei mai mulţi dintre noi ar spune cam acelaşi lucru: „El cu banii, ea cu anii!”. Dacă el i-ar putea fi tată, pe bună dreptate! Cu toate astea şi în ciuda tuturor suspiciunilor, există destule cupluri care, în timp, îşi demonstrează trăinicia.

Când se pune problema diferenţei de vârstă?

Un an, doi, cinci, şapte, zece, când se poate spune că este vorba de o diferenţă de vârstă cu adevărat semnificativă? Oricare ar fi diferenţa de vârstă dintre tine şi el, aceasta devine o problemă în momentul în care voi, aparţinând unor generaţii diferite, aveţi prea puţine în comun pentru a forma un cuplu.

Puneţi accent pe ceea ce aveţi în comun

Oricât de ciudat ar putea părea, diferenţa de vârstă dintre voi poate fi cea mai neînsemnată dintre diferenţele care apar în cuplul vostru. Deşi cei mai mulţi nu dau şanse de viaţă prea lungă unei asemenea relaţii, există destule cazuri care demonstrează contrariul. De aceea, se poate spune că voi sunteţi cei care veţi decide ce evoluţie va avea povestea voastră. În primul rând, acordă mai multă importanţă lucrurilor pe care le aveţi în comun, decât celor care vă deosebesc. Cât despre diferenţe, acestea contează mai puţin dacă ştiţi cum să vă completaţi.

Ajută-l să întinerească

Nici o relaţie nu este perfectă, nici măcar atunci când între voi nu există o diferenţă mare de ani. Ca în orice cuplu, totul depinde de priceperea cu care ştiţi să întoarceţi lucrurile în favoarea voastră. Deşi greşit ai putea presupune că el şi-ar dori să te comporţi ca la vârsta lui, nici nu ştii cât de mult s-ar bucura să mai „întinerească” puţin. De altfel, mulţi dintre bărbaţii care îşi aleg partenere mai tinere fac alegerea şi din acest motiv.

Învaţă din experienţa lui de viaţă

Nu spune nimeni să-l asculţi dumnezeieşte numai pentru că eşti „mai mică”, dar poţi să-i mai ceri sfatul sau să ţii cont de părerea lui dacă eşti într-o dilemă. Pentru ca relaţia voastră să evolueze este esenţial să stabiliţi „raportul de forţe”. De asemenea, este foarte important să îţi păstrezi independenţa şi să nu te laşi dominată de el.

Nu pleca urechea la „gura lumii”

„Ce va spune lumea, ce va crede Cutărescu?” Aceste lucruri nu ar trebui să vă preocupe, cel puţin atâta vreme cât lucrurile merg bine între voi. Până la urmă, cine sunt ei ca să vă judece? Nu există nimic mai „otrăvitor” decât să îi lăsaţi pe ceilalţi să intervină între voi. De aceea, vorba cântecului:” Lasă lumea să vorbească, ăsta-i rostul ei…”; şi îndreaptă-ţi atenţia către omul cu care ai hotărât să-ţi împarţi viaţa.

Mai e actuală moda cu „bărbatul mai mare”?

Pe vremea bunicii, fetele erau învăţate de mamele lor că trebuie să-şi ia bărbaţi care să le poată purta de grijă. Aşa a ajuns să pară normală ideea că, într-un cuplu, bărbatul trebuie să fie mai mare decât femeia. Însă, în ziua de astăzi, când femeia se poate întreţine singură, lucrurile s-au schimbat. Statistic vorbind, relaţiile în care femeia este mai mare au şanse de supravieţuire aproximativ egale cu cele în care partenerii au aceeaşi vârstă.
Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale