Sunt parţial feministă, dar n-o să mă îmbrac numai în pantaloni şi nici n-o să accept ca un bărbat să iasă înaintea mea, să nu-mi ţină haina, uşa şi uneori chiar şi portiera!
Semăn cu mama şi cu bunica, dar mai mult cu mama. Din toate punctele de vedere: toleranţă, iubirea pentru Charles Aznavour, iubirea pentru limbafranceză – era profesoară de franceză –, pentru cinema, literatură şi muzică, dar şi o extrem de mare ironie, care s-a transmis de la bunicul via mama, şi pentru care am tras ponoasele, dar e incurabilă boala asta.
Nu am avut conflicte cu ai mei şi nu înţeleg conflictele între generaţii. Am prieteni şi de 80 de ani, şi de 10 ani. Pentru mine vârsta nu există, e inventată aiurea şi nu are niciun pic de consistenţă. Am avut mare noroc de prieteni după ce nu au mai fost ai mei. Dar prietenia înseamnă şi un efort de întreţinere. Nu trebuie să ai încăpăţânări de genul „Nu m-a mai sunat, nu-l mai sun nici eu niciodată”.
Eu nu recunosc existenţa timpului, dorm puţin, muncesc mult noaptea, şi nici diferenţa de fus orar nu o simt. Am mulţi prieteni în străinătate şi mi se pare preconcepută ideea că prietenii ţi-i faci doar în copilărie. Ţi-i faci şi pe parcurs, dar si-gur că, la un moment dat, se triază. Pe cea mai bună prietenă a mea am cunoscut-o la 30 de ani, e mai mare cu 12 ani, şi ne înţelegem mai bine ca două surori.
Sunt convinsă, în ceea ce mă priveşte, că o relaţie funcţionează exclusiv de la distanţă, nu în convieţuire. Mi-am dat seama de asta în timpul căsniciei. M-am măritat pentru că îmi doream foarte mult nunta, dar eu eram îndrăgostită de altcineva, cu care nu mă puteam mărita. Povestea de iubire imposibilă a durat şapte ani, dar nu am locuit niciodată împreună.
Am avut o nuntă foarte frumoasă. Pentru perioada aceea, era în 87, cred că a fost spectaculos. A fost o nuntă organizată ca o filmare: cu luni înainte, mama avea caiete întregi cum e cu meniul, cu rochia, cu parura, cu beteala retro… Afară au fost mesele şi muzica, tata a făcut chiar un ring de dans cu luminiţe. A existat o maşinuţă decapotabilă, îmbrăcată în flori, invitaţii au fost primiţi cu şampanie cu frăguţe şi icre negre, aduse din deltă. Mama făcuse un tort de îngheţată cu trei etaje şi doi trandafiri de zahăr. Din păcate, avem puţine poze din grădină, niciuna cu tortul.Există însă o casetă cu slujba de la Biserica Boteanu, pe care a filmat-o unul dintre cei mai mari operatori români, Costică Chelba. Totul era stabilit la ultimul amănunt, mai puţin protagonistul. A fost o căsătorie extrem de scurtă, iar divorţul, unul antipatic, deşi nu aveam prea multe de împărţit.
Când pregăteam nunta, îmi aduc aminte că a venit o franţuzoaică la noi şi am întrebat-o, cu naivitatea de-atunci: „Dar tu, Michelle, nu te măriţi?” Şi ea a zis: „Eu sunt născută celibatară”. Replica asta mi-a plăcut teribil. Şi mi-am dat seama că aşa e: unii oameni sunt născuţi să fie celibatari. Asta nu înseamnă că nu iubesc sau că nu au o mare iubire în viaţă.
Nu sunt perfecţionistă, nici maniacă. Aici e plin de cărţi, niciodată nu sunt în ordine, dar mă bucur când constat în filme că sunt cărţi şi pe la alţii; şi prin pat, şi lângă pat, şi în baie. La mine n-au ajuns în baie, dar mă linişteşte ideea că că aş avea unde să le mai pun. Iubesc enorm cărţile.
Mama spunea: „Bine că n-ai făcut şi tu un copil, că ar fi ieşit supraponderal şi miop”. Pentru că asta se întâmpla la noi de şapte generaţii pe linie feminină, în condiţiile în care taţii noştri aveau vederea perfectă şi nicio problemă cu kilogramele. Nu am luat decizia de a face operaţia de bypass gastric dintr-o depresie. Îmi doream asta de-o viaţă, dar nu ştiam că a apărut această şansă nesperată. Mi-am dat seama că nu mai pot stăpâni lucrurile. Şi asta a fost soluţia, pe care o recomand, pentru că ea nu se face pe motive strict estetice, ci şi de sănătate. Şi e al naibii de bine!
„La vita e bella” ar însemna să-i am aproape pe ai mei, pe mama în primul rând. Aş fi spus, până acum puţin timp, că aş vrea să fiu pe un vapor de croazieră. După recentul naufragiu, am uşoare dubii. Prefer un avion, la first class, răsfăţată de stewardese, cu filme, mai aproape de cer, unde sunt majoritatea celor dragi. Şi, din când în când, la manşă, că tare îmi place să pilotez, nu doar să zbor!