Alina Puşcaş este destul de ocupată acum, în preajma sărbătorilor de iarnă. Cu toate acestea, vedeta din Narcisa Sălbatică şi, totodată prezentatoarea de la Top Chef şi-a făcut timp să ne povestească câte ceva despre Crăciunul în familie, planurile de nuntă şi ce i-a mai gătit iubitului ei, Viktor. Citeşte interviul în exclusiv pentru Unica.ro.
„Crăciunul îl facem anul acesta în familie, la Câmpina, la casa viitorului soţ al mamei mele. Să fie o reuniune mare, de familie cu o cină tradiţională şi multe rude, dar nu vom sta foarte mult acolo”, a povestit actriţa.
Ea a menţionat că nu va petrece prea mult timp cu familia, deoarece pe 29 decembrie are loc Gala Top Chef, care va fi filmată live.
Pentru Viktor, Alina nu s-a hotărât încă ce surpriză să-i facă, dar ia în considerare faptul că iubitul ei este înnebunit după gadgeturi.
„Cât despre Revelion, voi pleca cu Viktor la Dubai şi vom petrece împreună Anul Nou acolo”, a spus Alina, care a adăugat că această escapadă nu va coincide cu luna de miere.
Nunta cu Viktor, abia anul viitor
„Nunta nu se poate face până în Anul Nou, aşa că rămâne pentru 2013. Cred că mama mea se va căsători înaintea mea. Ei vor să facă ceremonia la Las Vegas, o să fie o nebunie. Abia aştept”, a mărturisit Alina Puşcaş.
Ea şi iubitul ei de origine germană, Viktor plănuiesc de ceva timp să se căsătorească, dar, după cum recunoaşte chiar vedeta, nu au avut timp să se ocupe de actele necesare până acum.
„N-am amânat nunta sau cununia civilă, pur şi simplu nu am avut timp până acum să ne ocupăm de asta. Viktor trebuie să reuşească să ajungă în Germania pentru a-şi pregăti şi el actele, iar eu trebuie să găsesc momentul să merg cu el să le depun pe ale mele. După terminarea filmărilor vom lua măsuri în acest sens”, a spus Alina Puşcaş. Citeşte mai departe interviul exclusiv Unica.ro cu Alina Puşcaş şi află unde va petrece vedeta luna de miere şi ce-i va găti iubitului de Crăciun pe pagina următoare!