Întâmplări amuzante din timpul sexului

.

Sexul nu este doar o sursă de plăcere, ci şi de amuzament. Dacă nu te-ai convins de acest lucru pe propria piele, sigur te vor convinge următoarele întâmplări mărturisite…
… cu jenă şi chicoteli.

Pe palierul blocului, cu preşul de la intrare pe post de paravan

Mihaela se poate lăuda cu faptul că la 7 dimineaţa, pe holul blocului, stătea dezbrăcată, cu un preş de la uşa de la intrare înfăşurat în dreptul zonelor vitale, rugându-se ca în acea dimineaţă vecinii să întârzie la muncă.

Cum a ajuns ea în această postură? A mers la o petrecere, după care s-a întors cu iubitul ei la el acasă, unde, binedispuşi amândoi, au început să facă sex. Numai că lui i-a venit ideea să încerce ceva mai picant. S-au gândit că nu riscă prea mult dacă ies pe palier. Din păcate, uşa care îi sprijinea se încuia automat, lucru care s-a şi întâmplat! Aşa că cei doi, dezbrăcaţi, fără chei sau telefon mobil au rămas pe holul blocului. „Iubitul meu avea un vecin cu care se înţelegea mai bine, aşa că, goi puşcă cum eram, i-am ciocănit la uşă la 7 dimineaţa. Nu are sens să îţi zic ce faţă a făcut când ne-a văzut aşa pe amândoi!”

Menaje a trois… cu pisica

Bogdan a avut parte de câteva accidente, mai degrabă dureroase, decât amuzante. Se consideră ghinionist pentru că de fiecare dată el a fost păţitul, deci cel care a stârnit râsetele partenerei. Cea mai jenantă întâmplare este cea în care pisica iubitei lui a vrut să li se alăture. Şi nu oricum, ci de la înălţime.

„Pisica ei a sărit de pe o bibliotecă direct pe spatele meu. După ce şi-a asigurat aterizarea cu ghearele în spatele meu a început să facă prostia aia cu pernuţele. Încerca să fie tandră…”, îşi aminteşte Bogdan. Ce a făcut după? I-a spus iubitei că nu mai poate continua „cu pisica în spate” şi… a intrerupt toată partida.

Cât despre patul pe care l-a rupt şi în care s-a zgâriat, Bogdan îşi aminteşte cu la fel de mult „drag”.

Lubrifiantul fostei nu era expirat

Simona se stânjeneşte când se gândeşte la acea partidă de sex în care a făcut un gest necugetat. Partida era încinsă, iar un lubrifiant ar fi făcut lucrurile mult mai incitante. A exprimat cu glas tare regretul, iar iubitul ei i-a spus cu seninătate că se rezolvă.

„A scos lubrifiantul dintr-un sertar şi l-am folosit, fără să mă gândesc de unde provine el. După, m-am calmat şi am început să îmi pun întrebări. Îl folosea oare cu o altă femeie cât era cu mine?” Iubitul ei a „calmat-o” însă şi mai mult, spunându-i că l-a folosit acum câteva luni cu fosta iubită, întărind faptul că nu era expirat. Simona nu a fost foarte consolată cu explicaţia lui din motive evidente…

Atunci când alţii ştiu ce faci…

Dacă te întreabă iubitul tău cum ţi s-a părut partida de sex, sigur te bucuri! Atunci când prietenii fac acest lucru, e clar că subtilitatea ta şi a lor lipseşte cu desăvârşire. Mircea şi Ioana au fost în astfel de posturi.

Ioana începe să îmi povestească cât de minunat poate fi sexul într-o cameră de hotel, desigur, atunci când nu eşti întrerupt.

„Plecasem cu mai mulţi prieteni, dar aveam camera rezervată împreună cu iubitul meu. După ce am ieşit în oraş, ne-am întors, fiecare la camera lui, credeam eu. Eu şi iubitul meu am început să ne desfăşurăm, când auzim un ciocănit. Nu am răspuns la gândul că amicii noştri înţeleg apropoul şi o iau din loc. Din păcate pentru noi, au început să ne întrebe cum ne simţim…” Aşa că Ioana nu a ştiut cum să se îmbrace mai repede, doar, doar să le închidă gura amicilor puşi pe glume.

Mircea a apucat să termine ce a început, deşi nu şi-ar fi dorit acest lucru. Îşi aduce aminte şi acum de petrecerea la care a mers în adolescenţă. Acolo a profitat de moment şi a luat-o pe iubita lui într-o cameră pentru câteva clipe romantice în doi. Aparent, gestul a fost pe placul ei din moment ce a început să se manifeste foarte zgomotos.

„Când am ieşit din cameră toată lumea se uita la noi, iar câţiva prieteni mai apropiaţi ne-au întrebat dacă a fost bine. Ce puteam să le răspund? Cred ca se prinseseră şi singuri…”

Printre alte întâmplări pe care oamenii binevoitori mi le-au împărtăşit îţi mai pot enumera cârceii în talpă care nu te lasă să continui, zgomotele produse de vagin sau telefoanele primite de la foşti, lucruri care au alungat cheful celor păţiţi!

Foto:
Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale