Te îngrozeşti când auzi despre astfel de cazuri. Şi pe bună dreptate. Raporturile sexuale, în acest context, sunt urmarea unor dizabilităţi grave
Început de coşmar
Din mărturiile celor implicaţi reiese că legăturile incestuoase pot porni de la două situaţii. Fie că la bază stă abuzul fizic, iar victima acceptă, de vreme ce nu anunţă autorităţile, fie este vorba despre o relaţie agreată (tacit sau nu) de ambii fraţi (sau, după caz, părinte şi copil). Dincolo de faptul că o astfel de legătură este un păcat în faţa Bisericii şi o încălcare a legii, ea este şi nesănătoasă, în sensul în care un copil rezultat dintr-o relaţie incestuoasă se va naşte (cu o probabilitate destul de mare) cu cel puţin o afecţiune gravă, din cauza anomaliei cromozomiale.
”Eu, victima”
Teroarea pe care o trăieşte copilul urmărit de amintirea părintelui care se strecura în camera lui viu colorată şi îi spulbera puritatea poate fi o traumă peste care nu va trece niciodată. Prea mic ca să se poată împotrivi, lipsit de puterea fizică şi îngrozit că nu are unde să fugă, copilul tace (chiar minte), sub ameninţările propriului părinte. Comportamentul acestui copil este aparent normal, dar, dacă eşti foarte atentă, ai simţi că ceva nu este în regulă. Tresăririle la orice atingere, plânsul frecvent şi fără motiv, timiditatea, sentimental de vinovăţie sunt semnale de alarmă: copilul poate fi abuzat, iar el poate încerca să ascundă asta.
Iubire… interzisă
În cazul fraţilor, situaţia se schimbă. Când incestul este asumat, şansele ca cineva din afară să afle sunt mici. Iubirea lor este mai complicată, pentru că nu ţine doar de latura sexuală, mai ales dacă diferenţa de vârsă dintre ei este mică. S-au descoperit împreună, sunt şi prieteni buni, nu numai amanţi, iar legea este principala piedică în calea fericirii lor. Ascultându-le povestea, s-ar putea să te emoţionezi! Aceste cazuri pot fi rezolvare de un psiholog. Numai o persoană specializată îi poate ”vindeca” de o iubire maladivă, pentru ca ei să accepte că nutresc sentimente greşite (deşi e puţin spus…).