Oricât de mare ar fi respectul de sine şi mai ales încrederea în forţele proprii, oricine are temeri mai mici sau mai mari legate de perioada de la începutul unei relaţii.
Se întâmplă pentru că majoritatea dintre noi suntem predispuşi greşelilor şi oricât de simple ar părea lucrurile, ele se pot complica peste măsură la prima neatenţie sau indiscreţie.
Care sunt cele mai mari greşeli pe care le poţi face la început de relaţie când viaţa de cuplu se rezumă încă la intalniri şi mese în oraş? Iată-le pe cele mai importante dintre ele:
1. Te implici prea mult, înainte de vreme
Probabil aceasta este şi cea mai mare eroare pe care o fac cei mai mulţi dintre noi, cea de a presupune că ajung să cunoască o persoană după doar câteva întâlniri.
Ajungi astfel să te implici mult prea devreme într-o relaţie care nu ştii dacă are şanse de reuşită sau nu, neştiind nici măcar dacă persoana cu care te întâlneşti e cu adevărat pe aceeaşi lungime de undă.
Soluţia? Nu îţi ascunde sentimentele, nu încerca să le suprimi dar în acelaşi timp lasă-le să evolueze normal, pas cu pas. Doar pentru că partenerului îi place să petreacă timp alături de tine nu înseamnă că are şi sentimente puternice faţă de tine sau că aveţi parte de o conexiune emotională puternică. Intimitatea îşi face loc mult mai târziu.
Citeşte continuarea pe bravonet.ro!