Greşeli frecvente care afectează relaţia

.

Cuplul e o entitate cu o fragilitate variabilă. Ceea ce determină soliditatea unui cuplu este vârsta relaţiei şi gradul ei de eroziune. Vorbim despre greşeli care erodează cuplul.
Nicio relaţie fără certuri sau disensiuni. Asta e ceea ce par a spune specialiştii – că e normal să existe tensiuni, conflicte şi că, uneori, a le da curs e mai sănătos (pe termen lung) decât a le îngropa şi refula. Aşadar, mitul relaţiei perfecte odată spulberat, am putea înţelege că avem liber la certuri. Într-un fel e aşa, dar nu chiar. Pentru că, să nu uităm, şi o relaţie are viaţa ei, durata, dinamica şi limitele ei de toleranţă – la fel ca o persoană. Nu ne putem aştepta să tragem de relaţie ca de un elastic care nu se rupe niciodată. Aşa că atenţie la acele greşeli care erodează încet, dar sigur, relaţia noastră de cuplu.

La bine şi la (cam mult) rău

Cam ăsta pare a fi aranjamentul în orice relaţie. Şi asta pentru că, inevitabil, perioada de miere a unei relaţii este doar o perioadă. Adică nu ţine o veşnicie. Ceea ce urmează după poate fi trăit în mod diferit de către persoane diferite. Unii pot să tânjească după perioada de miere în continuare şi să se declare nemulţumiţi, să se simtă chiar neiubiţi faţă de perioa da care a trecut. Alţii pot trece mai uşor în „normalitate”, de vreme ce nevoia de individualitate a pus din nou stăpânire pe ei, după consumarea fazei fuzionale a relaţiei. Oricum ar fi, dacă e să facem un pas în spate şi să ne uităm la ceea ce pare a fi durata unei relaţii, e mai probabil că partea de miere e mai scurtă decât ceea ce urmează după. Şi aici intervine dificultatea. Ce se întâmplă, de fapt, de ajungem la un pic mai mult rău decât bine? Păi, e destul de simplu – de cele mai multe ori, ajungem ca în relaţii să consumăm toate acele experienţe şi lucruri ceva mai pozitive din viaţa şi istoria noastră personală. Cu alte cuvinte, după ce se termină mierea începe sau se creează terenul propice pentru fiere. Pentru că depinde de fiecare să fie mai mult sau mai puţin atent la ceea ce transmite partenerului. După ce nu mai vezi minunăţia de om de care te-ai îndrăgostit, se poate să-ţi vină mai uşor să îi atragi atenţia, să nu mai ai o jenă în a ridica tonul şi să îl baţi la cap până pricepe. Pentru că, cel puţin aparent, şi lui îi vine mai uşor să facă lucruri pe care înainte nu le făcea. Aşa că prima parte de relaţie e floare la ureche. Provocarea vine abia după.

Picătura chinezească

Poate că la prima vedere nu par nişte lucruri importante. Pare că toată lumea le face sau le spune într-o relaţie. Şi totuşi, aceste lucruri contribuie, încet, dar sigur la ceea ce se cheamă groapa unei rela-
ţii. Unele cupluri o sapă folosind linguriţa, altele linguroiul, iar alţii folosesc de la bun început o lopată. Astfel, relaţiile ţin mai mult sau mai puţin, în funcţie de toleranţa partenerilor, şi astea sunt doar câteva aspecte mai importante. Ceea ce contribuie la eroziunea unei relaţii sunt micile reproşuri. Ceea ce începe ca „iubi, poţi, te rog, să-ţi iei hainele din mijlocul camerei?” va ajunge la „iar ţi-ai lăsat hainele în mijlocul casei – m-am săturat să le tot strâng!”. Această formulă, repe-tată adesea, în lipsa drăgălăşeniilor de la
începutul relaţiei, devine baza comuni-cării în cuplu. Deci nu e de mirare că a jungi să te întrebi, într-o zi, ce mai împarţi cu partenerul în afară de reproşuri. Se adaugă criticile. De la oservaţii privite cu   îngăduinţă şi duioşie, se ajunge la replici acide, acuze şi judecăţi în toată regula.

Nimănui nu-i place să fie subiectul unor

critici constante, în nicio situaţie. Rezultatul? Eroziune sigură. Greşelile repetate sunt un alt punct critic pentru relaţie. A greşi e omeneşte. Faptul de a repeta o greşeală e trăit de partener ca o lipsă de respect. E foarte dureros să realizezi că partenerul nu te respectă comiţând aceeaşi greşeală. Rezultatul va fi o eroziune de proporţii mai mari. Aşadar, atenţie la micile lucuri care par a fi uşor de trecut cu vederea, pentru că, de fapt, nu sunt aşa. Multe deznodăminte ar putea fi schimbate dacă am putea ţine cont de astfel de aspecte în relaţiile noastre.

fapte care…

 

… sapă relaţia

* Să îl suni şi să verifici unde se află, de mai multe ori pe zi sau dacă nu te-a sunat în ultimele două ore.
* El uită să plătească întreţinerea, deşi l-ai rugat.
* Lui nu îi place să te superi pe el pentru că s-a dus cu băieţii la bere după serviciu fără să te anunţe.
* Să îl obligi să meargă de sărbători la tine în familie, deşi ştii că nu îi plac genul ăsta de evenimente.
* Nu ţi-a mai dat sms-uri drăgălaşe de mult timp.

… cimentează relaţia

* Să îl suni să îi spui că ai pregătit cina lui preferată şi că îl aştepţi cu drag.
* El nu uită niciodată cât de mult îţi place prăjitura cu vişine şi ţi-o cumpără de câte ori trece pe lângă cofetăria voastră preferată.
* E bine pentru amândoi să aveţi momente de respiro, petrecute în afara relaţiei voastre. E ca o gură de aer de care ai nevoie ca să te întorci mai cu dor la partener. Acceptaţi-vi-le fără resentimente!
* Să mergi cu el la petrecerile firmei, chiar dacă nu prea ai cu cine să vorbeşti acolo şi te simţi cam stingheră. Pentru el e important să vii.
* Te ţine mereu după umeri când mergeţi pe stradă, aproape de el, aşa cum te consideră.
Foto: Thinkstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale