Deschide ochii şi vezi dacă partenerul tău de viaţă te iubeşte aşa cum tu îl iubeşti pe el! În cazul în care încă nu v-aţi rostit cuvintele magice sau n-ai încredere...... în declaraţiile lui, poţi vedea ce simte pentru tine. Nu trebuie decât să-l priveşti cu atenţie. Există cinci gesturi clasice prin care bărbaţii îşi arată iubirea fără să rostească un cuvânt. Nu ştii care sunt? Priveşte următoarele imagini şi află dacă iubitul tău te iubeşte sau nu. 1. Găteşte pentru tineDa, un bărbat îndrăgostit lulea va găti pentru iubita lui. Nu este doar un gest frumos, ci şi un gest prin care îţi transmite că te lasă să-i descoperi şi latura mai sensibilă. Cum încă există clişeul că femeile ar trebui să gătească pentru partenerii lor, acest gest îţi arată că te apreciază şi este dispus să treacă peste orice tabu sau prejudecată pentru a te face fericită. Şi cum dragostea trece prin stomac, o mâncare caldă când vii de la serviciu pare a fi gestul perfect de iubire. Nu-i aşa?Citeşte continuarea pe pagina următoare!2. Gesturi în oglindăS-a dovedit ştiinţific că după câţiva ani de convieţuit în armonie trăsăturile faciale ale partenerilor de cuplu încep să se asemene. La început, când s-a înfiripat sentimentul de iubire altele sunt dovezile sale non-verbale de iubire, care, însă, te caracterizează şi pe tine.Este vorba de gesturile în oglindă. Atunci când iubeşti orice gest în cuplu devine reciproc. Vezi cum îţi răspunde atunci când îi mângâi mâna, îl strângi uşor de braţ sau te uiţi lung în ochii lui. Dacă la gesturile de afecţiune îţi răspunde cu gesturi asemănătoare înseamnă că sentimentele sunt reciproce.La fel, dacă tu îi faci o surpriză plăcută sau îl ajuţi cu o problemă, el ar trebui să îţi întoarcă gestul.Citeşte continuarea pe pagina următoare!3. Îţi face viaţa mai uşoară prin gesturi practiceBărbaţii care iubesc vor să joace un rol cât mai activ în viaţa iubitei. De aceea, îşi arată iubirea prin gesturi practice, cum ar fi faptul că îţi instalează draperii în dormitor sau vine cu tine la cumpărături atunci când ai nevoie de o canapea nouă. Aceste moduri în care te ajută îl fac să simtă că ai nevoie de el, iar recunoştinţa pe care i-o exprimi îl bucură foarte tare. În acest fel el consideră că se construieşte intimitatea în cuplu, prin ajutor reciproc. Aşa că nu ezita să-i mai iei şi tu din povara de pe umeri. Atunci când deveniţi o echipă, e clar că amândoi investiţi sentimente puternice în relaţie.Citeşte continuarea pe pagina următoare!4. Te sună la mijlocul zilei ca să vadă... ce faciDacă te iubeşte, e clar, simte nevoia să îţi audă vocea! Aşa că nu va rezista până seara, când vă vedeţi. Te va suna la mijlocul zilei să vadă ce faci şi cum îţi merge la muncă. În cazul în care te întrerupe din povestit pentru a-ţi da diverse sfaturi, te întreabă ce ai mâncat la prânz şi îţi spune că la sfârşitul zilei speră să te relaxezi în compania lui, consideră-te norocoasă! Acest bărbat este interesat cu adevărat de persoana ta şi vrea să aveţi o relaţie serioasă. Este începutul unei frumoase poveşti de iubire.Citeşte continuarea pe pagina următoare!5. În public te atinge protectorUnul dintre gesturile clasice pe care le face un bărbat care iubeşte este faptul că te protejează cu braţele sale în diverse contexte, atunci când ieşiţi în oraş.De exemplu, aşează braţul pe spatele tău, în zona superioară, ca să te ferească de îmbulzeală atunci când vă aflaţi într-un loc aglomerat. Un alt gest este acela că te strânge în braţe atunci când este frig. Va simţi nevoia să te protejeze cu o mână aşezată pe spate, de data aceasta mai jos, pentru a te ghida când mergeţi pe stradă.Foto: Shutterstock