Află DE CE şi CUM îşi înşală femeile soţii. Şi chiar o fac sau numai gura e de ele?…Ele fac dragoste, ei fac sexSe cam ştie: bărbaţii se lasă cel mai uşor atraşi într-o relaţie sexuală "pură" - fără sentiment, fără urmări. Ţi-a luat numărul de telefon, ţi l-a lăsat pe al lui? Fii liniştită! Atât cât depinde de el, n-ai să-l mai vezi! Pentru că trebuie să existe un echilibru în toate, femeile reacţionează invers: sunt mult mai active sufleteşte decât sexual. Dragostea platonică rămâne teritoriul lor cvasiprivat. Intrigaţi, cercetătorii (în marea lor majoritate, probabil, bărbaţi) despică firul în patru: de unde vine preferinţa aceasta? Şi, când ele trec totuşi la fapte, de ce o fac? Şi care este genul de aventură în care se implică cel mai frecvent? După cum se vede, un program de studiu vast, ambiţios.Ele au mustrări de conştiinţă, ei au palmaresIată şi un prim bilanţ al studiilor amintite: femeile măritate au în mod frecvent relaţii extraconjugale. Cu un amendament parţial consolator pentru consort: în general, infidelităţile doamnelor sunt comise din tot sufletul, doar în gând. Sex? Şi sex, dar într-un procent mult mai redus şi cu un "preludiu" sentimental obligatoriu. Pentru că - spun aceiaşi observatori atenţi ai eternului feminin - a avea raporturi sexuale presupune, pentru ele, un efort organizatoric de care nu sunt întotdeauna capabile. Sau pentru care nu sunt dispuse să se mobilizeze, dintr-un motiv sau altul.Pe când bărbaţii funcţionează exact pe dos: relaţiile lor extra-conjugale sunt, de cele mai multe ori, strict sexuale şi în mod frecvent întâmplătoare. Ei nu prea aleargă după o femeie anume; valorifică şansa, când ea se iveşte. Fără bătaie de cap: atâta vreme cât nu există premeditare, nu se pune nici problema unui efort organizatoric. Ce îi desparte: De regulă, ele dramatizează; pentru că sunt mai reflexive şi mai emotive, complică lucrurile. Ei simplifică, evită "excrescenţele" sentimentale. Ele au mustrări de conştiinţă. Ei au palmares.Opinia publică - inchizitor sau compliceAfi îndrăgostită nu este însă singurul reper pentru femeia care evadează din cercul fidelităţii conjugale. Oinfluenţă puternică asupra deciziei pe care o va lua o are percepţia generală asupra infidelităţii: dacă mediul în care trăieşte este deschis ideii, ea se va lăsa cu uşurinţă dusă de val. Într-un mediu mai conservator, se va simţi datoare să îşi înăbuşe sentimentele "proscrise", iar idila are pea puţine şanse să o aducă, la modul fizic, în braţele bărbatului dorit. Câinii latră, ursul merge!Bărbaţii sunt mult mai puţin formalişti, mai independenţi. Pentru ei, convenţiile sociale - ceea ce se face şi ce nu se face - nu au drept de vot asupra vieţii sexuale. Ce îi desparte: De regulă, ele apleacă urechea la discursul moralizator sau încurajator al prietenilor. Ei ascultă de propriile dorinţe. Ce îi uneşte Tentaţia timpului liber: un loc de muncă prea puţin solicitant dă pinteni pasiunilor interzise. Şi pentru ele, şi pentru ei.Prejudecăţi: "Femeia satisfăcută nu caută aiurea"Un alt factor de risc în viaţa conjugală - satisfacţia/insatisfacţia sexuală - este expediat, de regulă, scurt: dacă partenerul de acasă le oferă o viaţă sexuală la înălţimea aşteptărilor lor, femeile sunt mult mai puţin tentate să "calce strâmb". Iar când tentaţia apare, îi opun rezistenţă cu mai multă convingere. Prejudecăţi - conchide studiul amintit. Sexul matrimonial la timp şi în termeni de performanţă are prea puţină impor-tanţă, atâta vreme cât relaţiile feminine extraconjugale sunt, întâi de toate, o chestiune de suflet, iar sexul, pentru ele, vine abia pe locul doi!Foto: ShutterstockFantasmele, trădarea nevinovatăPrieteni, vedete sau, şi mai incitant, necunoscuţi transformă un cuplu cuminte în soţi adulteri. Mai frecvent... în vis decât în realitate, relevă anchetele de specialitate. Este fantasma erotică: într-un acces de bigotism, Evul Mediu o considera la fel de condamnabilă ca şi fapta reală; \n timpurile noastre moderne, ea este analizată ştiinţific şi acceptată ca atare. Ce îi uneşte: Toată lumea are fantasme erotice. Ele se conturează în adolescenţă, o dată cu primele emoţii sexuale.La acest capitol, bărbaţii şi femeile au, în mare, gusturi comune: 7 persoane din 10 fantazează în jurul unei relaţii - surpriză! - cu partenerul legal. Mai puţini sunt cei care declară că, în visele lor erotice, săvârşesc râvnitul păcat împreună cu prieteni, vedete, necunoscuţi. Ce îi desparte: Ele au, în genere, fantasme tandre, romantice. Uneori, visul este un viol. Este un fel de a spune: "Simt plăcere, dar împotriva voinţei mele". Pentru ei, noţiunea de "sex pentru sex" este mult mai prezentă.Excepţia care confirmă regula: femeile "bărbate""Dacă dragoste nu e, nimic nu e!" Este deviza majorităţii feminine care îşi asumă adulterul. Minoritatea care confirmă regula este adepta sexului sportiv: 1,8% dintre infidele declară că au întreţinut relaţii intime "la rece", fără urmă de implicare afectivă.Nimic nou sub soare!Acum 20 de ani Anii '80 - barometrul infidelităţii pe mapamond indică: 42,2% dintre femei şi 45,8% dintre bărbaţi admit că au avut o relaţie extraconjugală. Aproape jumătate din populaţia legată prin legământ sacru şi/sau civil este sperjură! Ei, nu chiar - retractează autorii statisticii menţionate -, este o chestiune de terminologie: prin "relaţii extraconjugale" au fost definite nu doar aventurile sexuale, ci şi relaţiile "pur emoţionale", aşa-zisele iubiri platonice.Cele dintâi sunt specialitatea bărbaţilor, zona lor de performanţă. Cele din urmă sunt terenul predilect al femeilor. ... şi după 20 de ani 2001 - Peste o treime din salariaţii din Europa mărturisesc că au avut o relaţie "la birou"; 25% dintre cei intervievaţi spun că nu au flirtat niciodată la locul de muncă, dar, şi pentru ei, ipoteza rămâne seducătoare. În fruntea sondajului se plasează englezii şi irlandezii, cu 43% "DA".Francezii sunt mai la coada listei. Normal, spun analiştii psihologiei sociale, într-o săptămână de lucru de numai 35 ore, petrec mai puţin timp la birou! Statisticile autohtone pe această temă fierbinte ne lipsesc. Ne putem încrede însă în opţiunea pro-europeană a românilor.Foto: Shutterstock