Cum apar fanteziile erotice şi care este rolul lor

.

Femei sau bărbaţi, noi toţi sau aproape toţi avem la un moment dat, conştient sau nu, fantasme, mai ales, sexuale

Ce sunt fantasmele

Femei sau bărbaţi, noi toţi sau aproape toţi avem la un moment dat, conştient sau nu, fantasme, mai ales, sexuale. Pentru a face ca actul sexual să fie mai interesant şi mai plăcut pentru un cuplu, este nevoie de ceva mult mai mult decât obişnuitul contact fizic.

Este nevoie de dragoste şi de imaginaţie.

Când este pe punctul de a atinge orgasmul, Cecilia îşi închipuie că în locul soţului este un necunoscut mascat. Psihologii numesc fantasmă sexuală acest tip de comportament. Foarte mulţi resping din start ideea de a recurge la fantasme, considerându-le devieri de la normalitate, chiar perversiuni. S-a constatat, însă, că fantasmele, de cele mai multe ori, joacă un rol pozitiv în viaţa noastră amoroasă.

Deşi sunt greu de clasificat, ele pot fi împărţite, totuşi, în două mari familii:
fantasmele „creative”, care îmbogăţesc raporturile sexuale dintre parteneri, şi cele care înlătură inhibiţiile, permiţând astfel sexualităţii să se manifeste. După modul de manifestare, deosebim două feluri de fantasme: cele care rămân secrete, abstracte, şi cele care sunt transpuse în practică, caz în care nu mai este vorba de fantasmă, ci de erotism.

Aţi putea spune că se poate face dragoste şi fără a crea scenarii ca de film. Aveţi dreptate. Aşa se întâmplă cu marea majoritate a oamenilor. Dar există bărbaţi şi femei care, dintr-un motiv sau altul, au nevoie de aceste „producţii” ale imaginaţiei, în care ei sunt atât eroii principali, cât şi singurii spectatori, pentru a se bucura de sexualitatea lor.

Fiecare are propriul scenariu erotic

Bărbaţii, al căror erotism este în esenţă vizual, fantasmează oricând şi oriunde. În general, fantasmele lor sunt simple, previzibile, inspirate din filmele porno.
Femeile funcţionează total diferit.

Ele fantasmează chiar în timpul actului sexual, ajutându-le de multe ori să ajungă la orgasm. Conţinutul fantasmelor lor este original şi inimitabil, nu explicit erotic, ci sofisticat, susţinut deseori de o situaţie romantică, de şoapte de dragoste. Spre deosebire de bărbaţi, femeile nu îşi divulgă fantasmele, nu din pudoare, ci din prudenţă. Pentru că riscă să fie considerate neserioase. În ochii multor bărbaţi numai prostituatele au fantasme, mama sau nevasta, nu.

Care este rolul lor

Alungă rutina. „Când facem dragoste, ne imaginăm tot felul de situaţii. Ceea ce,
pentru noi, este un puternic afrodiziac şi un mod de a alunga rutina”, mărturiseşte Lucia, căsătorită de trei ani. I se întâmplă să se deghizeze, în gând, în cadână sau infirmieră. Aceste fantasme îi sporesc plăcerea şi o ajută să-şi consolideze legătura ei intimă cu soţul.

Te scapă de inhibiţii. Angela a primit o educaţie foarte strictă în ce priveşte viaţa
sexuală. De aceea are o repulsie faţă de actul sexual. S-a căsătorit cu Mihai din
dragoste şi, după o perioadă de eşecuri la pat, a găsit soluţia: îşi imaginează că
este o tânără naivă, pe care o păcăleşte un soldat să facă dragoste cu el. Astfel ea nu se mai simte vinovată că face sex…vinovat este soldatul.

Trebuie transpuse în practică?

Totul depinde de conţinutul lor. Fantasmele periculoase, ca violul, pedofilia,
trebuie să rămână unde le este locul: în cap. Cât priveşte sadomasochismul, numai persoana în cauză poate şti dacă este pregătită să trăiască o astfel de experienţă.

Nimeni nu-i poate garanta că ceea ce reuşeşte la nivel fantasmatic va avea succes şi în realitate.

E bine să vorbeşti despre fantasmele tale?

S-a dovedit de multe ori că dezvăluirile făcute sunt ca nişte bombe cu efect
întârziat, mai ales dacă partenerul nu este eroul principal al fantasmelor. Atenţie! Apelaţi la fantasme, dar nu abuzaţi! Există riscul să deveniţi dependenţi sau să vă afecteze psihicul.

Cu visele erotice atingi mai uşor orgasmul

Se apreciază că, în timpul relaţiilor sexuale, aproximativ 70% dintre femei şi
bărbaţi folosesc ca metodă de excitare fantezia, fie gândindu-se la activităţi
sexuale pe care nu le-au practicat, fie imaginându-şi că fac dragoste cu alt
partener.

Unul dintre cele mai spectaculoase aspecte ale fantasmelor erotice este viteza cu care te ajută să atingi orgasmul. 90% dintre bărbaţi au avut primul orgasm în timpul unui vis nocturn, iar nu în urma unui contact sexual.

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton