Eşti curioasă ce spun fanteziile despre tine? De ce fantezia ta preferată este, de exemplu, sexul cu o altă femeie când tu întorci capul doar după bărbaţi? Adesea ne întrebăm…
… care este semnificaţia din spatele fanteziile noastre şi ne temem că ele depăşesc pragul bunului simţ sau chiar al „normalităţii”.
Trei sexologi au analizat 10 fantezii comune ale femeilor şi îţi spun care este semnificaţia psihologică a acestora precum şi pe care merită să le încerci şi pe care nu.
1. Fantezia sexului cu un coleg de muncă
Sexul cu un coleg de muncă… într-o fantezie este „o explorare sănătoasă a fructului interzis”, spune Lynn Harris. Totodată, fantezia este un instinct natural, mai ales dacă în ea apare un şef şi un subaltern. Raportul de putere este deosebit de incitant pentru orice femeie, consideră sexologul Melissa Kirsch.
Cei trei sexologi nu-ţi recomandă însă să dai curs fanteziei. Barbara Carrellas te avertizează asupra riscului de a-ţi pierde locul de muncă. În plus, dacă relaţia nu funcţionează, vei trăi momente jenante în fiecare zi, iar jobul este oricum compromis.
2. Fantezia cu o rudă
Sexologii avertizează că fantezia cu o rudă este inofensivă doar dacă se desfăşoară în timpul somnului. Într-o stare conştientă, gândurile erotice faţă de o rudă reprezintă un semnal de alarmă. Cel mai bine ar fi să consulţi un terapeut, dacă fantezia îţi domină viaţa sexuală.
3. Fantezia cu o celebritate
Kirsch susţine că ea este cea mai sigură şi naturală fantezie născocită de mintea noastră, echivalând cu pasiunea pentru tipul drăguţ înconjurat de fete din liceu.
Dacă ţi s-a întâmplat să te gândeşti la o celebritate în timpul sexului cu iubitul tău, nu te lăsa cuprinsă de remuşcări. Fantezia cu o celebritate te poate ajuta să te concentrezi mai mult pe actul sexual, atunci când ai o mulţime de griji pe cap.
4. Fantezia cu altă femeie
Sexologii te asigură că fantezia cu altă femeie nu te transformă într-o lesbiană. S-ar putea ca pusă în contextul potrivit nici să nu doreşti să dai curs dorinţelor tale ascunse.
În general, Kirsch te sfătuieşte să nu-ţi fie frică să analizezi fanteziile care te încarcă cu mustrări de conştiinţă. Carrellas susţine că experimentarea cu altă femeie este o formă de stimulare sexuală de care nu ar trebui să-ţi fie ruşine că-ţi inundă imaginaţia.
Dacă eşti tentată să încerci sexul cu o altă femeie şi să nu-i spui iubitului, Harris te avertizează că intri sub incidenţa infidelităţii.
5. Exhibiţionismul
Fantezia în care faci sex cu iubitul tău pe masa de biliard sau într-un restaurant este una foarte comună, la fel şi dorinţa de a da curs fanteziei. Exhibiţionismul este forma cea mai înaltă de exprimare a propriei sexualităţi… sub privirile tuturor.
Dacă vrei să încerci un astfel de comportament sexual, sexologii te sfătuiesc să o faci cumpătat: atingeri indecente în locurile semi-publice cum ar fi separeul unui bar. Asigură-te însă că nu te alegi cu ulterioare probleme.
Page: 1 2