De ce facem mai mult sex noaptea? Află răspunsul cercetătorilor

.

Cu toate acestea, oamenii preferă să facă sex cel mai mult noaptea, iar asta se întâmplă datorită existenţei convenţiilor sociale. Pe scurt, ce nu ne „lasă” să facem sex în orice moment este locul în care ne aflăm – evident, dacă suntem în public nu vom face asta, ci aşteptăm până ajungem în intimitatea locuinţei noastre. Practic, este mai convenabil să facem sex noaptea, înainte de culcare, pentru că ştim că ne-am terminat toate treburile zilei şi nu trebuie să ne grăbim nicăieri.
De ce facem mai mult sex noaptea? Află răspunsul cercetătorilor
Un alt motiv din cauza căruia ne abţinem de la unele partide de sex, potrivit psihologului Kim Wallen, este evitarea sarcinii nedorite: „Rolul hormonilor în interacţiunea dintre dorinţa sexuală şi partida de sex este motivaţia, iar alţi factori ne motivează să nu facem sex, cum ar fi evitarea sarcinii”, spune specialistul.

Ce au răspuns voluntarii când au fost întrebaţi de sex

O altă cercetare, în cadrul căreia voluntarii au fost întrebaţi când fac sex de obicei şi de ce aleg acel moment al zilei a avut rezultate asemănătoare cu cele ale studiilor prezentate mai sus: oamenii preferă noaptea pentru că sunt deja în pat, partenerul este disponibil, iar dimineaţa sunt prea grăbiţi ca să îşi mai facă timp de sex.
Foto: Shutterstock

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton