De ce facem mai mult sex noaptea? Află răspunsul cercetătorilor

.

Te-ai gândit vreodată când fac cei mai mulţi oameni sex – inclusiv tu? De obicei, răspunsul este „noaptea”. Iar oameni de ştiinţă au aflat şi de ce cele mai multe partide de sex au loc noaptea, pe întuneric, spre deosebire de celelalte momente ale zilei.

Când facem sex cel mai des?

Mai multe studii efectuate de-a lungul timpului, în care a fost cercetat momentul din zi şi frecvenţa cu care oamenii fac sex, au arătat că noaptea este momentul preferat de cupluri în timpul săptămânii, iar în weekend în jurul după-amiezei. De vină este timpul, sau mai bine zis lipsa acestuia: ne trezim devreme de dimineaţă ca să mergem la serviciu, iar o partidă de sex, oricât de scurtă ar fi, nu prea îşi are locul în programul nostru zilnic.
Mai mult, cercetătorii spun că libidoul omenesc are un ritm al său, astfel activitatea sexuală atinge un vârf seara şi un altul – considerabil mai mic – în primele ore ale dimineţii. Mai exact, la ora culcării şi la cea a trezirii.

De ce facem mai mult sex noaptea?

Pentru cele mai multe specii de pe Pământ, în principal mamifere, abilitatea de a întreţine relaţii sexuale este dată de eliberarea hormonilor gonadotropi. Oamenii, însă, sunt diferiţi – este evident că hormonii afectează dorinţa lor sexuală, însă abilitatea de a întreţine relaţiile intime este valabilă în orice moment….
Citeşte continuarea articolului pe pagina următoare!
Foto: Shutterstock

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton