Abandoneaza toate gandurile care te necajesc despre el: ca e baietel si tu ti-ai dorit fetita, ca e mic si negricios, iar tu credeai c-o sa arate ca bebelusii din reclame, ca a venit acum, iar tu ai fi preferat sa vina dupa ce-ti dadeai doctoratul… Lasa-le sa curga, sa plece din mintea ta. Si bucura-te de clipa. De moliciunea parului copilasului tau, de mirosul pielii lui dupa baita, de imaginea de inger pe care o are cand doarme… O noua viata
Nu are rost sa vorbim de cauzele fizice ale depresiei postnatale: ca estrogenul si progesteronul care te-au rasfatat in timpul sarcinii scad la de zece ori valoarea dinainte, in doar 72 de ore de la nastere. Ca prolactina creste vijelios in cateva zile. Ca esti obosita sau anemiata. Pentru corp sarcina si nasterea sunt niste suprasolicitari, oricum. Asa ca e firesc sa-ti fie greu si nu-i nicio rusine.
E important insa sa devii mama avand o atitudine justa despre asta. Daca faci un copil sperand ca el va umple un gol din viata ta, s-ar putea sa nu se intample deloc asa. Copiii sunt fericiti langa mame fericite, nu langa mame care spera sa-si gaseasca fericirea prin ei. Daca n-ai reusit sa iti gasesti implinirea inainte si speri ca un copil ti-o va aduce (doar asa se spune, nu? Ca sunt implinirea menirii unei femei…) s-ar putea sa suferi o cruda dezamagire.
Copiii nu trebuie facuti nici ca sa ai o scuza pentru un concediu prelungit, nici ca sa maresti atasamentul unui barbat fata de tine, nici ca sa te joci cu o papusa vie si in niciun caz pentru ca te preseaza familia sa „produci” mostenitori. Cel mai bine e sa faci un copil de dragul LUI. Acceptand ca el va fi diferit de tine si cel mai probabil altfel decat te astepti tu sa fie. Si iubeste-l exact asa cum e, in unicitatea si splendoarea lui.
Exista viata dupa bebe, deci? Da, exista. Doar ca e cu totul si cu totul altfel…