Ştiai că peste 60% dintre femei s-au confruntat cu dureri în timpul sexului? Foarte puţine ajung la medicul specialist, căci cele mai multe preferă să apeleze la lubrifiant.
El nu este însă un prieten de nădejde, aşa cum ai crede, pentru că nu repară cauza durerii, ci doar efectul! Atunci când sexul pe cale naturală îţi provoacă durere, nicidecum orgasme, trebuie să identifici cauza, pentru a înlătura de tot efectul.
Dacă ai vorbit despre acest aspect cu prietenele tale sau ai consultat forumurile de pe internet, ai văzut că fiecare femeie tinde să simtă durerea altfel. Asta pentru că atunci când sexul doare, există o mulţime de cauze.
Află motivul pentru care tu simţi durere când faci sex, precum şi când este cazul să dai fuga la urgenţă.
Cauzele durerilor din timpul sexului
Specialiştii spun că o femeie simte durere sau disconfort la nivelul labiilor, al vaginului sau în zona pelviană, atât la începutul penetrării, cât şi în timpul actului sexual sau după. Cea mai comună situaţie o reprezintă durerea de la începtul actului sexual, simţită la intrarea în vagin.
În funcţie de locaţie, moment şi cum simţi durerea practic, poţi afla posibilele cauze.
Lubrifierea insuficientă te va face să simţi actul sexual în felul următor: inflamare la nivelul vulvelor în timpul actului sexual, spasme ale vaginului care împiedică penetrarea, usturime simţită la intrarea şi pe pereţii vaginului- simptome care apar de la începutul actului până după încheierea sa.
Cauzele lubrifierii insuficiente sunt numeroase. Vestea buna este că unele dintre ele sunt uşor de combătut:
1. O primă cauză este începerea prea rapidă a actului sexual. Vaginul tău are nevoie de o perioadă standard de 20 de minute pentru a se umezi suficient. Desigur, perioada variază de la femeie la femeie. Dacă tu ştii însă că începeţi actul sexual fără preludiu, ia în calcul această cauză a durerilor pe care le simţi. Vă place sexul spontan şi nu vreţi un preludiu elaborat? Folosiţi atunci un lubrifiant la început şi lăsaţi natura să îşi urmeze cursul… fără dureri.
2. Aveţi probleme nerezolvate în cuplu? Ţi-a criticat prestaţia în pat sau pur şi simplu tu ai complexe la care îţi zboară gândul în timpul sexului? Orice urmă de stres afectează felul în care te lubrifiezi! Chiar şi stresul cauzat de durerile în timpul sexului poate afecta calitatea umezirii. Iată un cerc vicios pe care nu îl vei combate decât cu o atitudine degajată. Dacă sexul îţi dă bătăi de cap, nu îl mai face. Simplu. Relaxează-te şi reia activitatea când eşti în stare să o vezi ca pe ceva distractiv.
3. Foloseşte întotdeauna un prezervativ cu lubrifiant incorporat, căci în timpul penetrării frecarea prezervativului uscat de piele îţi poate provoca un disconfort la nivelul vaginului, care va inhiba lubrifierea naturală.
Durerea din interiorul vaginului are mai multe cauze. Poate fi vorba de o infecţie vaginală, caz în care penetrarea propriu-zisă accentuează simptomele infecţiei, simţind în timpul sexului usturime, înţepături şi arsuri.
Atunci când nu frecarea din timpul penetrării este problema, iar durerea apare constant la nivelul întregului vagin, cauza poate fi o degradare a muşchilor vaginali. Inflamarea uretrei, poate cauza şi ea un disconfort la nivelul vaginului.
Dacă durerile din timpul sexului sunt localizate mai profund şi le simţi ca pe nişte junghiuri ascuţite, cauzele ţin de starea zonei pelviene.
Endometrioza, un uter retrovers, o deteriorare a ligamentelor care susţin uterul sau o deformare a ovarelor şi a trompelor uterine reprezintă cauze ale durerii, atunci când o simţi în adâncime, la o penetrare profundă. Starea de disconfort poate să continue şi după încheierea actului sexual.
Infecţiile cervicale, uterine sau de la nivelul trompelor reprezintă alte cauze ale durerii simţite mai profund, în timpul sexului.
Vizita la medicul specialist te va ajuta să găseşti tratamentul potrivit cauzei, astfel încât sexul să devină din nou o sursă de plăcere.
Află însă când trebuie să mergi urgent la doctor!
Durerea este de o intensitate mai mare decât în cazurile precedente şi durează mai mult de câteva minute.
Durerea este însoţită de sângerare, greaţă sau vărsături.
Foto: Shutterstock
Ultima modificare mai 31, 2017 6:56 pm