Dacă nu îţi este dat să fii cu omul pe care îl iubeşti, cu siguranţă vor exista semne care să îţi arate că ar trebui să vă despărţiţi. Cu toate că vă iubiţi, cu toate că o despărţire ar fi foarte dureroasă pentru amândoi, cu toate că aveţi planuri să vă căsătoriţi. Iată ce semne ar putea fi:Îţi spune intuiţiaAdesea oamenii aleg să-şi ignore intuiţia - acea voce micuţă care vine din interior şi care încearcă să spună că ceva nu se simte aşa cum ar trebui. De multe ori, conştiinţa îţi poate spune încă de la început că el nu este bărbatul potrivit pentru tine, însă nu vrei s-o asculţi şi mai târziu te trezeşti că ai ajuns prea departe în relaţie ca să mai dai înapoi.Nu vrei să plănuieşti nuntaV-aţi logodit, dar parcă durează o veşnicie până să te urneşti din drum şi să vă apucaţi să stabiliţi măcar o dată. La rochia de mireasă nici nu te-ai gândit s-o cauţi - deşi cam ştii ce ai vrea să porţi în cea mai frumoasă zi din viaţa ta. Dacă te afli în această situaţie, cel mai probabil ceva din tine încearcă să te întoarcă din drum. Ar trebui să te asculţi cu mai mare atenţie şi să te analizezi, apoi, oricât de dureros ar fi, ia decizia corectă pentru amândoi.Vezi continuarea articolului pe pagina următoare!Încerci să-l eviţi cât mai multAsta spune multe despre relaţia voastră. V-aţi mutat împreună, vă pregătiţi de căsătorie, dar nu ştii cum să faci să stai cât mai mult plecată, cât mai mult departe de el. Stai peste program la birou pentru că ai găsit multe lucruri de rezolvat, ieşi cu prietenele mai des ca până acum şi tot aşa. De fapt ai vrea să rupi logodna, decât să mergi mai departe, nu-i aşa?Vă certaţi tot mai multLogodna ar trebui să fie o perioadă frumoasă pentru îndrăgostiţi, visând la nunta perfectă, la luna de miere şi aşa mai departe. totuşi, când încep să plănuiască evenimentul fastuos, lucrurile pot deveni stresante şi dificile, iar în cuplu se iscă mai multe certuri decât de obicei. Dacă ştii să te controlezi şi îţi poţi da seama care este motivul certurilor, atunci ştii şi ce ai de făcut mai departe - stresul prea mare? Găseşte o metodă să te calmezi. Certuri din cauza relaţiei nefericite? Poate ar trebui să-i pui punct şi să mergi mai departe.