Asta spune multe despre relaţia voastră. V-aţi mutat împreună, vă pregătiţi de căsătorie, dar nu ştii cum să faci să stai cât mai mult plecată, cât mai mult departe de el. Stai peste program la birou pentru că ai găsit multe lucruri de rezolvat, ieşi cu prietenele mai des ca până acum şi tot aşa. De fapt ai vrea să rupi logodna, decât să mergi mai departe, nu-i aşa?
Vă certaţi tot mai mult
Logodna ar trebui să fie o perioadă frumoasă pentru îndrăgostiţi, visând la nunta perfectă, la luna de miere şi aşa mai departe. totuşi, când încep să plănuiască evenimentul fastuos, lucrurile pot deveni stresante şi dificile, iar în cuplu se iscă mai multe certuri decât de obicei. Dacă ştii să te controlezi şi îţi poţi da seama care este motivul certurilor, atunci ştii şi ce ai de făcut mai departe – stresul prea mare? Găseşte o metodă să te calmezi. Certuri din cauza relaţiei nefericite? Poate ar trebui să-i pui punct şi să mergi mai departe.