Poate că nu ştie ce vrea de la tine sau de la relaţia voastră sau pur şi simplu poate nu vrea să îţi spună intenţiile sale – de a nu face angajamentul, de a nu se implica emoţional şi aşa mai departe. Câţiva psihoterapeuţi au adunat mai multe semne care îţi arată că el nu caută o relaţie serioasă sau nu este pregătit să intre într-una. Îi zboară privirea în mai multe direcţii
Unui bărbat îi vor fugi ochii şi după alte femei, chiar dacă se află într-o căsnicie fericită şi împlinită, dar nu este cazul să îl oblige să poarte ochelari de cal. Totuşi, una este să aprecieze o persoană care arată foarte bine şi alta e să se uite după alte femei în timp ce se află în compania ta. Se mişcă prea repede
Sunteţi împreună de câteva săptămâni, dar el deja ţi-a pomenit de căsnicie şi de copii, iar apoi, după ceva vreme, a început să nu îţi mai acorde la fel de multă atenţie. Ce s-a întâmplat? Ei bine, acesta este un semn clar că nu este destul de matur ca să poată avea o relaţie serioasă, chiar dacă îşi doreşte unele lucruri. Probabil i-a vorbit gura pe dinainte şi acum şi-a pierdut interesul. Sex: Ajutor, viaţa intimă din cuplu a dispărut! Tocmai a ieşit dintr-o altă relaţie
După fiecare despărţire, orice om trebuie să îşi acorde destul timp ca să îşi revină din punct de vedere emoţional. Dacă el sare dintr-o relaţie într-alta, nu te aştepta ca el să vrea imediat să fie serios. Desigur, poate funcţiona, însă asta se întâmplă destul de rar.