Este 1 aprilie, Chiar şi aşa, lăsând gluma la o parte, iată ce păcăleli nu ar trebui să-i faci iubitului tău:"Sunt însărcinată"Mai ales dacă nu aţi discutat în prealabil despre apariţia unui copil în viaţa voastră, iar vestea nu vine într-un moment bun, mai bine nu îi faci această glumă. Un copil este un subiect delicat de adus în discuţie, mai ales dacă partenerul tău vrea să aştepte mult şi bine până să întemeiaţi o familie. Chiar dacă este doar o păcăleală, cu o sarcină nedorită nu este de glumit.Inedit: Cum erau vieţile sexuale ale Incaşilor"Ţi-am lovit maşina"Relaţia unui bărbat cu maşina lui este una serioasă. Îi place s-o conducă, s-o spele, s-o dezasambleze şi s-o asambleze la loc - ai înţeles ideea. În special dacă autovehiculul este cea mai de preţ avuţie a sa, nu îi spune nici măcar în glumă că l-ai lovit. În primul rând pentru că poate nu va avea încredere niciodată să te (mai) lase s-o conduci şi în al doilea rând, dacă uită că este 1 aprilie, s-ar putea să ai parte de un scandal de proporţii, nedorit.Citeşte continuarea pe pagina următoare!"Vreau să ne despărţim"O astfel de glumă este crudă şi nu ar trebui făcută nici chiar de 1 aprilie. nu este în regulă să te joci astfel cu sentimentele unui bărbat - imaginează-ţi că el ţi-ar spune acelaşi lucru. Te-ai întrista sau te-ai enerva foarte tare şi când îţi spune că este doar o glumă, te enervezi şi... poate te desparţi în realitate de el. Ideea este că astfel de glume pot duce foarte uşor la destrămarea relaţiei, aşa că cel mai bine evită să aduci tensiune în relaţia ta de cuplu.Dragoste şi sex: Cum îi arăţi că eşti cea mai grozavă iubită?"Se mută mama cu noi"Vechea poveste cu soacra care vine să locuiască în casa voastră pentru timp nelimitat. Nu ar trebui să-i joci festa aceasta dacă el nu se înţelege bine cu părinţii tăi, pentru că aţi putea ajunge foarte uşor la o ceartă serioasă, în care vă aruncaţi vorbe grele unul altuia.Ce alte păcăleli nu ar trebui făcute în cuplu de 1 aprilie?